Teatrul Național ”Mihai Eminescu” readuce în scenă un spectacol de Luminița Țâcu

  • 05 Februarie 19:15
Teatrul Național ”Mihai Eminescu” readuce în scenă un spectacol de Luminița Țâcu

Un spectacol intitulat ”Domnișoara Iulia” de August Strindberg, în regia Luminiței Țâcu va avea loc marți, 6 februarie, la ora 18.30, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, acțiunea piesei se desfășoară în noaptea de Sânziene, în casa unui conte, mai exact, în bucătăria conacului. Domnișoara Iulia, fiica contelui, coboară în bucătărie și rămâne aici pentru a testa limitele, pentru a înfrunta niște principii, ale sale și ale celor din jur. Rămâne să-și petreacă noaptea cu Jean, servitorul. Publicul este așteptat pentru a descoperi intensitatea dură a unei drame. Sunt trei personaje și câteva idei care umplu un spațiu în care o pasăre de pradă ucide o zburătoare mai mică, în care cel mare îl sugrumă pe cel mic, puternicul îl anihilează pe cel slab, stăpâna e împinsă spre pieire de către servitorul său. Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

În aceeași zi, la 19.00, la Teatrul „Geneza Art” va fi prezentat spectacolul „Mâncare pentru monștri”, inspirat din Paolo Genovese, în regia Danielei Burlaca. Este un spectacol despre puterea, voința și slăbiciunea fiecăruia din noi. 

Miercuri, 7 februarie, la 18.30, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va prezenta spectacolul ”Storcătorul de fructe” de Ilia Cilaki, în regia lui Vitalie Drucec, iar la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul „3 + Cristina pe frecvența iubirii”, realizat de Daniela Burlaca după un scenariu de film și Teatrul Fără Nume – spectacolul „Mahamaya Electronic Devices” după piesa dramaturgului polonez Iwan Wyrypajew (versiunea în limba română), regie - Mykola Mishyn.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău