Solicitat de agenție, directorul TNME, Petru Hadârcă, a menționat că atunci când a fost inaugurat Teatrul Național din Chișinău, pe 6 octombrie 1921, a fost o zi de mare bucurie și sărbătoare, pentru intelectualii vorbitori de limba română, dar mai ales pentru cei, care până atunci s-au opus ideologiei țariste de rusificare și se implicaseră în lupta de eliberare națională - anume acesta era termenul din doctrinele revoluționare atât de răspândite la începutul secolului al XX-lea. Totuși, în Chișinăul anului 1921, cei mai mulți spectatori culți, adică publicul obișnuit cu teatrul, erau vorbitori de limba rusă.

”Să nu uităm, că tot atunci, în Chișinău se refugiaseră de groaza revoluției mai mulți cetățeni ruși, în speranța că bolșevicii nu vor rezista prea mult. Și dacă teatrul de operă sau spectacolele cu muzică clasică au trezit imediat admirația audienței, în virtutea limbajului universal al muzicii, atunci teatrul dramatic românesc și-a cucerit publicul mult mai greu. O bună parte din spectatori nu înțelegeau limba română. În plus, mulți nici nu-și ascundeau atitudinea ostilă față de autoritățile române, considerând că acest teritoriu aparține Imperiului Rus”, a subliniat directorul TNME.

Potrivit sursei citate, în oraș s-au deschis treptat și funcționau mai multe teatre private. În repertoriul lor prevalau comediile, spectacolele de revistă cu dansuri, cântece și recitaluri. Reprezentațiile se dădeau în rusă, română, ucraineană, idiș, germană, totuși rusa domina evident. La Auditoriul ”Pușkin” se instalase teatrul dramatic rus cu o trupă puternică condusă de Dubrovin. De mare popularitate se bucura și trupa lui Aleksandr Verner. 

Pentru a atrage publicul și pentru a asigura performanța artistică, mai ales în spectacole din marele repertoriu universal, Teatrul Național românesc obișnuia să invite actori cunoscuți de la Iași sau București, care jucau la premieră sau în unele spectacole, apoi aceleași roluri continuau să fie interpretate pe parcursul stagiunii de artiștii de la Chișinău. Astfel, pe 6 octombrie 1921, rolul lui Răzvan din piesa lui Hasdeu, a fost interpretat de unul dintre monștrii sacri ai Teatrului Național din Iași, Vasile Leonescu. El era unul din ultimii reprezentanți ai școlii vechi de tragedie, care juca dezlănțuit, cu strigăte și gesturi amețitoare. O lună mai târziu, la 5 noiembrie, Leonescu interpreta pe scena de la Chișinău rolul titular în Othello de Shakespeare. Spectatorii veneau la nume mari și la actori buni. În presa de limba rusă s-a menționat că publicul vorbitor de rusă este atras de spectacolele cu Leonescu, căci în jocul său „nu cuvintele contează, ci expresia”.   

”În această primă stagiune, din octombrie până la Anul Nou, la Teatrul Național din Chișinău s-au montat 11 spectacole. Cei doi directori de teatru, Constantin Mărculescu și Gheorghe Mitru-Dimitriu, împreună cu actorii de aici, au realizat un adevărat tur de forțe fizice și creatoare. Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește aievea și are puterea de a trezi spiritele  și de a uni inimile”, a mai spus Petru Hadârcă.