Țările G7 caută soluții să folosească activele rusești înghețate, în valoare de 300 de miliarde de dolari, în folosul Ucrainei
-
25 Mai 17:05
Țările G7 vor căuta modalități pentru a folosi veniturile generate de activele rusești înghețate pentru a ajuta Ucraina, au declarat sâmbătă miniștrii de finanțe din cele mai dezvoltate șapte democrații din lume, reuniți în orașul italian Stresa, potrivit unui proiect de declarație consultat de Reuters.
G7 a înghețat active rusești în valoare de circa 300 de miliarde de dolari imediat după ce Moscova a invadat Ucraina, în februarie 2022, transmite Agerpres.
„Înregistrăm progrese în discuțiile noastre cu privire la posibilele căi de a aduce profiturile extraordinare care decurg din activele suverane blocate ale Rusiei în beneficiul Ucrainei”, se arată în proiectul de declarație al G7.
Declarația nu va suferi modificări semnificative înainte de o versiune finală care va fi publicată mai târziu sâmbătă, a spus o sursă din G7.
La reuniune va participa sâmbătă și ministrul de finanțe ucrainean Serhii Marcenko, a cărui țară devastată de război se luptă să țină piept ofensivei militare ruse din nordul și estul țării, la mai bine de doi ani după invazia Moscovei.
Miniștrii de finanțe și bancherii centrali din G7 (SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Canada), reuniți la Stresa, își propun să prezinte opțiuni cu privire la problema finanțării Ucrainei pe care șefii de guvern din țările G7 urmează să le analizeze la un summit de la jumătatea lunii iunie, se mai arată în comunicat.
„În conformitate cu sistemele noastre juridice, activele suverane ale Rusiei din jurisdicțiile noastre vor rămâne blocate până când Rusia va plăti pentru daunele pe care le-a cauzat Ucrainei”, se precizează în comunicat.
Puterea în creștere a exporturilor Chinei și ceea ce miniștrii G7 numesc „supracapacitatea” sa industrială au fost o altă temă centrală a reuniunii de două zile din orașul Stresa, în nordul Italiei.
„Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la utilizarea de către China a politicilor și practicilor comerciale neloiale, care ne subminează lucrătorii, industriile și reziliența economică”, se mai arată în comunicat.