Țările bogate au respins propunerea țărilor sărace ca rețeta vaccinului COVID-19 să fie la liber, pentru creșterea producției
-
11 Martie 2021 10:20
Țările bogate ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) au blocat cererea formulată de peste 80 de țări - sarace sau în curs de dezvoltare - pentru a renunța la drepturile de brevet asupra formulelor vaccinurilor, într-un efort de a stimula producția pentru țările sărace, scrie Digi24.ro
Africa de Sud și India s-au arătat dispuse să renunțe la regulile acordului OMC privind proprietatea intelectuală (TRIPS), demers care ar putea permite altor producători să aibă acces la rețeta vaccinului și să poată să îl producă.
Africa de Sud a susținut că actualul sistem TRIPS nu funcționează, subliniind eșecul de a asigura medicamente necesare în timpul pandemiei HIV/SIDA, care a dus la cel puțin 11 milioane de decese în țările africane, scrie Mediafax, preluând Reuters.
Propunerea Africii de Sud și Indiei a fost susținută la OMC de zeci de țări, multe dintre ele în curs de dezvoltare, dar a fost respinsă inclusiv de Marea Britanie, Elveția, UE și Statele Unite, care au mari industrii farmaceutice interne.
De ce se opun țările bogate
Țările care s-au opus susțin că protejarea drepturilor de proprietate intelectuală a încurajat cercetarea și inovarea și că suspendarea acestor drepturi nu ar duce la o creștere bruscă a ofertei de vaccinuri. Ele susțin argumentul Federației Internaționale a Producătorilor și Asociațiilor Farmaceutice, cu sediul în Elveția, potrivit căruia reducerea rentabilității companiilor este un factor de descurajare a inovației.
În cea de-a opta discuție pe această temă, de când a fost ridicată pentru prima dată în octombrie, Consiliul TRIPS al OMC a petrecut trei ore dezbateri, dar nu a reușit să fie de acord. Propunerile trebuie susținute printr-un consens al celor 164 de membri ai OMC pentru a fi adoptate.
Problema va fi analizată din nou în aprilie, înainte de următoarea reuniune programată a Consiliului TRIPS din 8-9 iunie.
Ngozi Okonjo-Iweala, care a devenit director general al OMC la 1 martie, a numit discuțiile TRIPS „extrem de importante”, dar a spus că guvernele și întreprinderile trebuie să acționeze acum pentru a crește producția, în special pe piețele emergente.
Sursa:Digi24.ro