Țările baltice și nordice sprijină orientarea Republicii Moldova spre Uniunea Europeană

  • 31 Mai 2022 13:10
Țările baltice și nordice sprijină orientarea Republicii Moldova spre Uniunea Europeană

Țările baltice și nordice sprijină orientarea Republica Moldova spre Uniunea Europeană, dar accentuează nevoia de reforme pentru a întări democrația. Președinții Parlamentelor țărilor din grupul NB8 sunt într-o vizită în Republica Moldova, în semn de susținere pentru Chișinău, transmite Radio Chișinău.

Șefi de Parlament din Lituania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Norvegia și Suedia s-au reunit la Chișinău - o vizită istorică a președinților parlamentelor din țările baltice și nordice, în semn de susținere pentru Republica Moldova.

Președintele Legislativului Igor Grosu a declarat că mizează pe sprijinul acestor țări atât în parcursul european al Republicii Moldova, cât și pentru investiții, deschiderea piețelor și întărirea rezilienței sociale.

„Provocările sunt multiple, încercările de destabilizare – la fel, iar orice mic sprijin este important pentru ca Moldova să se consolideze democratic și economic(…) Deschiderea piețelor țărilor pe care le reprezentați pentru produsele moldovenești ar fi un ajutor direct și clar pentru antreprenorii noștri. Un asemenea gest va constitui un sprijin foarte apreciat și salvator pentru producătorii moldoveni, într-un moment în care investițiile străine ocolesc regiunea din cauza războiului(…)Republica Moldova este, comunicațional, o țară sub asediu, iar noi țintim să creștem reziliența societală”.

Președinta Parlamentului Lituaniei, Viktorija Čmilytė-Nielsen, și-a declarat susținerea pentru procesul de dezvoltare al Republicii Moldova.

„Lituania înțelege situația fragilă în care se află Republica Moldova și este foarte bucuroasă de faptul că Republica Moldova a manifestat solidaritate și ospitalitate față de refugiații din Ucraina. Nu există niciun dubiu că Moldova are nevoie și merită susținere internațională”.

Președintele Parlamentului estonian, Jüri Ratas, a declarat la Chișinău că Republica Moldova are nevoie de mai mult ajutor.

„Agresiunea rusă din Ucraina a pus o presiune foarte mare asupra Moldovei. Aveți nevoie de mai multă asistență. 100 de mii de euro au fost alocați pentru asistență umanitară în această criză din partea țării noastre, plus alte ajutoare transmise către refugiați(…) Să o sprijinim pe calea integrării europene”.

Și Finlanda susține parcursul european al Republicii Moldova, amintind cât de importante sunt reformele în această cale. Președintele Parlamentului din Finlanda, Matti Vanhanen.

„Este important că doriți să faceți toate aceste reforme, că doriți să vă transformați și armonizați legislația. Este un mesaj important pentru toți. Nu va fi ușor, va fi nevoie de muncă foarte grea. Țările mici europene au trecut prin acest proces, așa s-a întâmplat și cu Finlanda acum 30 de ani”.

Șefii celor opt legislative și-au exprimat susținerea față de Republica Moldova în contextul războiului din țara vecină, dar și a crizelor cu care se confruntă, în special cea energetică.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău