Târgul național al covorului „Covorul Dorului” se va desfășura pe 17 decembrie
-
16 Decembrie 2023 09:10
O expoziție care pune în valoare scoarțele, covoare specifice zonei de centru a Moldovei, va fi prezentată în cadrul Târgului Național al Covorului. Evenimentul „Covorul Dorului”, aflat la a X-a ediție, se va desfășura duminica în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, între orele 12.00-15.00. Acesta este dedicat scoarței, element al culturii tradiționale românești, înscris la 1 decembrie 2016 în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, în urma nominalizării în comun a acestei tradiții de România și Republica Moldova, transmite IPN.
Directorul Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală, Petru Vicol, a menționat că expoziția „Țesături din centrul Moldovei. Ecouri ale tradiției în modernitate”, care va fi inaugurată în cadrul târgului, cuprinde scoarțele, covoarele specifice zonei de centru a Moldovei care se deosibesc de celelalte zone geografice prin motive ornamentale, predominant cele florale, stilizate. Scoarțele sunt specifice perioadei interbelice, după al Doilea Război Mondial, și asigură o tranziție de la tradiție spre modernitate. Vor fi expuse în jur de 30 de covoare, majoritatea din ele fiind din colecția muzeului-gazdă, dar vor fi și covoare din muzeele din centrul Moldovei, de la Muzeul de Etnografie și Istorie din orașul Călărași, Muzeul de Istorie și Etnografie al municipiului Strășeni, Muzeul Casa Mare-Vatra Dumeștilor din Vorniceni etc. Expoziția informativ-interactivă va fi prezentată la balconul muzeului, timp de trei luni. Pe lângă obiectele de patrimoniu, vor fi expuse și informații în limba română despre cele mai importante motive care se regăsesc pe scoarțe, cu imagini și descriere.
În cadrul târgului național al covorului „Covorul Dorului” va fi organizat, de asemenea, un târg de Crăciun al meșterilor populari la care vor participa peste 20 de cei mai cunoscuți meșteri din mai multe localități din țară. Vor fi puși în evidență meșterii populari care țese covoare și alte lucruri, cum sunt macaturi, păretare, care se vor amplasa într-o sală aparte. Vor fi prezenți și meșteri cioplitori în lemn, ceramică, port popular.
Directorul Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală a spus că atmosfera de la târgul covorului ne aduce aminte de sărbătorile de iarnă. În centrul muzeului este un element al patrimoniului „Pomul Viețiiˮ care este împodobit cu luminițe. Mulți meșteri vor prezenta lucrări specifice sărbătorilor de iarnă, de exemplu jucării pentru brad confecționate din fibre vegetale, jucării pentru brad confecționate din ceramică. Fiecare meșter încearcă să vină cu piese apropiate sărbătorilor de iarnă.
În cadrul târgului celor mai reprezentativi personalități care prin munca și talentul lor susțin și promovează patrimoniul cultural imaterial vor fi înmânate certificate de titlul onorific de purtător de Tezaur Uman Viu. Vor fi înmânate și trofee ale târgului național al covorului „Covorul Dorului” și diplome de excelență pentru cei mai buni meșteri din domeniul țesutului. La eveniment este planificată o expoziție-concurs „Covorul moștenit de la bunica” prin care sunt invitați deținători ai covoarelor vechi să le fotografieze și să le trimită muzeului. Un juriul va selecta cele mai bune obiecte care vor fi premiate. Vor fi înmânate și certificate de expertiză care confirmă că persoana deține în familie o piesă de patrimoniu foarte valoroasă. Programul va cuprinde ateliere de broderie și țesut, inclusiv pentru copii, precum și programul artistic.