Târgul de carte Gaudeamus, organizat de Radio România, ajunge la final
-
22 Noiembrie 2015 11:16
La București, Târgul internațional de carte Gaudeamus, organizat de Radio România la Romexpo, ajunge astăzi la final.
Pe parcursul zilei vor fi anunțați câștigătorii Tombolei Gaudeamus și laureații acestei ediții, una de succes, cu toate ingredientele necesare unui mare eveniment cultural, apreciază scriitorul și criticul literar Marius Chivu.
”Mă bucură afluența de oameni. Cei de la standuri spun că zilele acestea au vândut poate chiar mai bine decât anul trecut. Să zicem că ar fi mai mulți oamnei interresați să și cumpere cărți. La place genul acesta de manifestări, unde sunt toate librăriile, au și reduceri, au și autorii laolaltă. Ei vin petru eveniment. Oamenii vin să întâlnească și autorii, nu doar cărțile. Deci, acesta este un semn bun pentru că apreciază și altfel de personalități decât cele mass-media și politice”, a declarat Marius Chivu.
Tot astăzi, se va face bilanțul cărților colectate prin proiectul „Cărțile se întorc acasă” – o campanie de donație de carte pentru bibliotecile publice și școlare din mediul rural. Proiectul a început în 2010, iar până acum au fost strânse peste 100.000 de cărți.