Țara în care pensionarii fură pentru a ajunge la închisoare

  • 29 Martie 2016 09:17
Țara în care pensionarii fură pentru a ajunge la închisoare

istemul penitenciar al Japoniei este în prag de criză din cauza factorilor demografici, cât și a unui nou soi de delincvenți: pensionarii recidiviști.

Iar aceștia fac tot posibilul pentru a fi închiși, scrie Money.ro

Datele relevă că aproximativ 35% din delictele de furt din magazine sunt comise de japonezi cu vârste de peste 60 de ani. Pe același segment de vârstă, 40% din delincvenții recidiviști au comis același delict de peste șase ori. Există motive solide, concluzionează un raport, să se presupună că în special valul de furturi din magazine reprezintă o încercare a celor acuzați să ajungă în închisoare, o instituție care oferă mâncare, cazare și servicii medicale gratuite.

Motivele recidivismului sunt foarte solide. Chiar și cu o dietă frugală și cazare ieftină, un pensionar japonez cu economii minime se confruntă cu costuri de trai cu 25% mai mari decât pensia de stat de bază de 780.000 de yeni (6.900 de dolari) pe an, relevă un studiu realizat de Michael Newman de la compania de cercetare Custom Products Research.

Valul de delicte comise de japonezii în vârstă este în creștere, iar analiștii remarcă faptul că sistemul penitenciar din Japonia, nou extins și cu o rată de ocupare de aproximativ 70%, se pregătește pentru decenii de creșteri. În perioada 1991-2013, ultimul an pentru care Ministerul Justiției publică date, numărul celor în vârstă aflați în detenție pentru comiterea aceluiași delict a crescut cu 460%.

 “Situația socială din Japonia îi forțează pe cei în vârstă să comită delicte. Raportul celor care beneficiază de asistență publică se situează la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul războiului. Aproximativ 40% din japonezii în vârstă trăiesc singuri. Este un cerc vicios. Aceștia părăsesc închisoarea, nu au bani sau familie și se apucă imediat de delicte”, arată Akio Doteuchi, cercetător la NLI Research Institute din Tokio.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:3,6 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău