Țara din UE care testează toată populația pentru noul coronavirus

  • 29 Aprilie 2020 10:43
Țara din UE care testează toată populația pentru noul coronavirus

Toată populația Luxemburgului va fi testată pentru noul coronavirus, respectiv circa 625.000 de persoane, a anunțat marți executivul acestui stat membru al UE, scrie EFE, citat de Agerpres.

Luxemburg are până în prezent 3.729 de cazuri de COVID-19 confirmate și, raportat la populația sa, este printre cele mai afectate.

„Într-o lună vom preleva probe întregii populații″⁣, a declarat ministrul luxemburghez al învățământului superior și cercetării, Claude Meisch, în timpul unei teleconferințe de presă transmisă de agenția Belga, preluată de EFE, conform Agerpres.

Până în prezent în Luxemburg au fost efectuate peste 39.000 de teste, iar în următoarea lună sunt preconizate aproximativ 20.000 de teste în fiecare zi.

Primii care vor fi testați în cadrul acestui program, cu un cost estimat la circa 40 de milioane de euro, sunt studenții și profesorii, dat fiind că învățământul superior va fi reluat pe 4 mai.

Autoritățile vor încerca să desfășoare această campanie în paralel cu aplicarea diferitelor etape de relaxare a măsurilor de izolare. Între timp, fiecare rezident al Luxemburgului a primit din partea statului cinci măști chirurgicale.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
-0
Thu
-1
Arhivă Radio Chișinău