Țara din Europa în care iei amendă de până la 36.000 de euro dacă asculți muzică tare pe plajă

  • 09 Iulie 2023 15:45
Țara din Europa în care iei amendă de până la 36.000 de euro dacă asculți muzică tare pe plajă

Cei care își doresc să se bucure de mare, soare și nisip în liniște au acum un motiv în plus să aleagă plajele din Portugalia. Țara europeană a adoptat o măsură prin care interzice muzica tare pe plajă, iar cei care ignoră această regulă riscă amenzi de până la 36.000 de euro.

Autoritatea Maritimă Națională (AMN) din Portugalia a interzis boxele portabile care difuzează muzica pe plajă la un volum ridicat, deranjându-i pe localnici și pe turiști, scrie Digi24.

Măsura anunțată luna trecută interzice „utilizarea unui echipament audio și a activităților care produc zgomot și care, potrivit prevederilor legii, pot cauza disconfort”, scrie Euronews.

Nu este clar volumul considerat deranjant, însă cei care se află pe plajă pot face reclamație la secția de poliție căreia îi este arondată plaja respectivă. Amenzile pentru cei care produc zgomot pe plajă sunt cuprinse între 200 și 4.000 de euro pentru persoane fizice și între 2.000 și 36.000 de euro pentru grupuri. Totodată, polițiștii pot confisca „accesoriile" zgomotoase, de exemplu boxele portabile.

De asemenea, pe plajele din Portugalia sunt interzise acum și practicarea unor sporturi în afara spațiilor desemnate în acest scop, camparea în afara spațiilor rezervate și aprinderea focului pe plajă.

În ultimul timp, tot mai multe țări europene au luat măsuri pentru a preveni comportamentul necivilizat al turiștilor, inclusiv pe plaje.

Spre exemplu, autoritățile din Barcelona au interzis vara trecută țigările pe plaje pentru a-i proteja pe nefumători de efectele fumatului pasiv și pentru a preveni aruncarea mucurilor în nisip.

De altfel, zilele acestea, primăria din orașul Dubrovnik, din sudul Croației, a anunțat că turiștii nu mai au voie să mai meargă cu trollere pe străzi pentru că fac zgomot și deranjează oamenii. Amenda pentru nerespectarea regulii este de 265 de euro.

De la toamnă, regula se înăsprește: vor trebui să-și lase bagajele într-un loc special amenajat, de unde vor plăti un curier care să le ducă la hotel cu un vehicul electric.

Totodată, Grecia a introdus un sistem de limitare a timpului pe care turiștii îl pot petrece la Acropole, în încercarea de a controla invazia grupurilor de turiști.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău