Țara care redeschide cinematografele, susținând că divertismentul crește imunitatea spectatorilor

  • 27 August 2020 10:09
Țara care redeschide cinematografele, susținând că divertismentul crește imunitatea spectatorilor

Indonezia a anunțat că va redeschide cinematografele, susținând că mersul la cinema poate provoca fericire și stimula imunitatea spectatorilor, scrie Agerpres.

"Cinematografele au contribuit semnificativ la furnizarea de divertisment publicului deoarece dacă îi face pe oameni fericiți le poate spori imunitatea", a declarat Wiku Adisasmito, un epidemiolog și purtător de cuvânt al grupului de lucru la nivel național privind COVID-19, în cadrul unei conferințe de presă.

El a afirmat că grupul de lucru format din experți a analizat fezabilitatea redeschiderii cinematografelor, care au fost închise în martie din cauza epidemiei de coronavirus.

Cinematografele se vor deschide doar pentru persoanele cu vârste cuprinse între 13 și 59 de ani, care nu suferă de diabet sau orice tip de boală pulmonară sau cardiovasculară și care nu au un sistem imunitar slăbit.

De asemenea, spectatorii vor fi obligați să poarte măști pe perioada vizionării filmelor care vor avea o durată maximă de două ore. Consumul de mâncare și băuturi nu va fi permis și biletele vor putea fi achiziționate doar online.

Administrația fiecărei regiuni va elabora un plan privind redeschiderea cinematografelor.

Anies Baswedan, guvernatorul Jakarta, a declarat că administrația orașului pregătește un regulament mai detaliat pentru ca industria cinematografică să funcționeze fără să compromită sănătatea publică.

Indonezia a raportat miercuri 2.306 de cazuri noi de COVID-19, dintr-un total de 160.165 de infecții, dintre care 115.409 s-au însănătoșit. Numărul deceselor a ajuns la 6.944.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău