Țara care intră în FALIMENT

  • 22 Aprilie 2015 08:19
Țara care intră în FALIMENT

Visteria Venezuelei ar putea fi la fel de goală ca rafturile magazinelor din țară.

Investitorii din piețele de bonduri suspectează Guvernul de la Caracas că a rămas fără cash, în contextul în care țara nu mai oferă date statistice privind economia proprie, scrie Capital.ro

Au sau nu bani guvernanții Venezuelei? Aceasta este întrebarea care frământă investitorii în piețele internaționale de obligațiuni. Suspiciunea survine în contextul în care țara a oprit furnizarea periodică a datelor statistice privind inflația și cheltuielile bugetare. Temerile de pe Wall Street sunt legate de un iminent faliment al Venezuelei, iar mari corporații bancare precum Bank of America și Barclays deja oferă propriile lor secvențe statistice privind economia venezueleană către clienți, conform Bloomberg. "A trebuit să construim aceste serii de date bazându-ne pe tot ce vă puteți imagina", spune Francisco Rodriguez, analist născut în Venezuela care acoperă economia acestei țări de la New York pentru Bank of America. "Mă simt ca un detectiv particular. Trebuie să încerci să găsești datele. Cel puțin poliția adună probe - eu nu am niciuna", adaugă acesta.

Investitorii s-au obișnuit cu lipsa de credibilitate a statisticii unor țări precum Argentina și Grecia, dar în cazul Venezuelei se află într-un vid total. Cu adevărat problematic este faptul că prăbușirea cu 50% a prețului petrolului din iunie 2014 până în prezent a dat peste cap aproape toate sursele de venituri în dolari ale țării.

În februarie a.c. guvernul de la Caracas a avut scadente titluri de stat în valoare de 10 miliarde dolari, iar jumătate dintre traderi consideră că în termen de un an acesta ar urma să intre în incapacitate de plată, cea mai mare probabilitate de faliment suveran după cele ale Ucrainei și Greciei.

Prețurile au deraiat, dar nu se știe cu cât

Ministerul Informațiilor din Venezuela nu a răspuns la solicitarea jurnaliștilor Bloomberg de a formula o opinie legată de impasul raportărilor statistice. Primele amânări au fost privind cifrele inflației amintește Armando Armenta, economist la Deutsche Bank. Ultima raportare datează de acum cinci luni când era indicată o majorare anuală de 68,5% a costului vieții, ceea ce ar reprezenta cea mai mare rată a scumpirilor din lume.

Abia din dinamica majorărilor de taxe s-ar putea întrezări care este nivelul real al inflației. Cel puțin la aceasta se uită Alejandro Grisanti, economist la Barclays. Cum acestea au sărit cu 120% în primul trimestru, el estimează că în același interval inflația a depășit 100%.

Când președinte era Hugo Chavez existau întârzieri pentru raportările statistice, iar calitatea datelor fusese redusă. În mandatul lui Nicolas Maduro, politica pare a se fi schimbat în sensul sistării publicării oricăror date, observă Grisanti.

Candoarea FMI, în contrast cu disperarea investitorilor

Deteriorarea monedei proprii și declinul veniturilor din exportul de petrol au generat un impas mai larg la nivelul legăturilor comerciale. Deja rafturile supermarketurilor sunt goale pe tot cuprinsul țării consumatorii fiind lipsiți de articole de la medicamentele de bază și până la pastă de dinți sau carne. Venezuela și-a redus drastic importurile la trei miliarde dolari în ianuarie a.c., de la 4,5 trilioane dolari în anul precedent.

Pentru Robert Rennhack, director adjunct al Departamentului Emisferei Vestice al Fondului Monetar Internațional, cifrele statistice ale Venezuelei nu reprezintă o problemă. "Ei furnizează date pe o bază suficient de rezonabilă", a declarat el pentru reporteri la Washington la jumătatea acestei luni. Liniștea  celor de la FMI este în contrast puternic față de îngrijorarea creditorilor care știu că până în 2017 țara are scandente datorii însumând 30 miliarde dolari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:2,06 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
11
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău