Tânărul aflat în spatele contului de Twitter care monitorizează avionul privat al lui Elon Musk refuză o nouă ofertă
-
06 Februarie 2022 14:21
Jack Sweeney, un tânăr de 19 ani din Florida aflat în spatele unui cont de Twitter care monitorizează avionul privat al lui Elon Musk, a refuzat o nouă ofertă pentru a șterge contul, relatează Business Insider.
Scott Painter, CEO al Autonomy, o companie de închiriere de mașini, i-a scris pe Twitter lui Sweeney, oferindu-i un abonament pe 3 ani pentru o mașină Tesla Model 3, dacă șterge contul care monitorizează avionul lui Musk, scrie digi24.ro.
„Ți-am spus că nu sunt interesat de un abonament. În plus, oferta e făcută este în legătură cu Elon”, a fost răspunsul tânărului.
Contul ElonJet are peste 150.000 de urmăritori pe Twitter și folosește un bot pe care Sweeney l-a dezvoltat pentru a monitoriza zborurile lui Musk. Fluxul trimite apoi pe Twitter datele despre când și unde decolează sau aterizează avionul și durata fiecărei călătorii.
Musk i-a oferit lui Sweeney 5.000 de dolari pentru a șterge contul ElonJet, dar acesta a refuzat. Sweeney i-a cerut în schimb 50.000 de dolari, spunând că ar putea folosi banii pentru facultate și poate pentru a-și cumpăra o mașină Tesla.
Într-un interviu pentru The Wall Street Journal, Sweeney și-a explicat noul refuz.
„Vreau propria mea mașină. Nu vreau să fiu nevoit să o dau înapoi peste trei ani. Dacă aș primi cu adevărat o mașină Tesla, aș șterge contul”, a spus Sweeney.