Tăieri ilegale de arbori depistate de inspectorii de mediu din Strășeni
-
11 Iunie 16:17
Inspectorii de mediu au depistat două cazuri de tăieri ilegale a 47 de arbori în raionul Strășeni, în urma unei razii desfășurate împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Ghidighici. Persoanele responsabile au fost sancționate și obligate să repare prejudiciile aduse mediului.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, primul caz a fost depistat într-o fâșie forestieră de protecție din regiunea „Câmp frumos”, aflată în gestiunea administrației publice locale Rădeni. Inspectorii au constatat că o persoană a tăiat ilegal 20 de arbori, dintre care patru stejari și 16 arțari. În consecință, aceasta a fost amendată cu 5 mii de lei și obligată să recupereze prejudiciul adus mediului, estimat la 5 800 de lei, transmite IPN.
Cel de-al doilea caz a fost depistat pe teritoriul localității Negrești, pe un teren aflat în proprietate privată. Un locuitor al satului a fost surprins în timp ce tăia ilegal 27 de arbori de salcâm alb. Persoana a fost amendată cu 4 mii de lei și obligată să achite un prejudiciu de 3 mii de lei pentru daunele aduse mediului.
Instituția menționează că în ambele cazuri, masa lemnoasă rezultată a fost ridicată și transmisă spre păstrare Ocolului Silvic Ghidighici.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului menționează că tăierile ilegale de arbori constituie o încălcare gravă a legislației de mediu și pot atrage răspundere contravențională sau penală, în funcție de gravitatea faptelor. Autoritățile anunță că acțiunile de control și combatere a defrișărilor ilegale vor continua și în perioada următoare.

