Tabloul unei crize greu de controlat. Cozile la băncile de alimente în Marea Britanie sunt tot mai lungi
-
07 Noiembrie 2021 14:22
În cartierele din Londra, tot mai mulți oameni stau la coadă la băncile de alimente, care îi ajută să supraviețuiască de la o zi la alta. Pe fondul crizelor cu care se confruntă însă acum Marea Britanie, acestea fac tot mai greu rost de produsele necesare și se tem că nu vor face față cererii tot mai mari din partea celor care ajung să fie nevoiți să aleagă între încălzire și mâncare.
În Marea Britanie sunt 2.200 de bănci de alimente, iar fondatorul uneia dintre ele spune că tot mai mulți oameni au ajuns să vină constant pentru produsele necesare, iar asta e un semn că viitorul este sumbru pentru cei care recurg la aceste ajutoare, scrie DIGI24.
Băncile de alimente din Londra erau aglomerate și înainte de pandemie, dar acum, în contextul unei noi ierni cu criză sanitară, cu prețuri tot mai mari la alimente și energie, presiunea este tot mai mare asupra gospodăriilor. Oamenii sunt împinși astfel să recurgă la ajutor.
Băncile de alimente din Londra au raportat o creștere a numărului de persoane care apelează la ele, în ultimele săptămâni. Una dintre ele, Dad's House, are cu 70 mai mulți beneficiari de la mijlocul lunii septembrie, pe lângă cei 300 – 400 pe care îi avea deja. Printre cei care ajutor pentru alimente au ajuns profesori, graficieni, jurnaliști, iar tendința merge acum spre persoane tinere și singure. Rămași fără loc de muncă și fără subvențiile pentru cei cu venituri mici, la care guvernul a renunțat, acești oameni nu au prea multe șanse de a-și asigura traiul de la o zi la alta. În ciuda șomajului relativ scăzut și a unui număr record de locuri de muncă vacante în toată țara, coordonatorii acestor bănci de aimente anticipează o „creștere uriașă” a beneficiarilor în următoarele câteva luni.
„Asistăm din nou la o creștere, din cauza prețurilor la energie electrică, la gaze”, spun ei.
Marie, în vârstă de 63 de ani, este deja îngrijorată pentru următoarea ei factură la încălzire. Soțul ei are probleme cu circulația, așa că este esențial să asigure încălzirea casei.
„Nu mâncăm mult pentru că nu ne răsfățăm cu mâncare de lux, este doar mâncare de bază. Prețurile energiei nu au scăzut niciodată, asta este îngrijorarea”, a spus ea.
La o altă bancă de alimente din Londra, până la 100 de persoane erau așteptate să servească cina. Angajații au pregătit supă de dovleac. Robert Hunningher, în vârstă de 42 de ani, a transformat o parte din afacerea sa de catering, Humdingers, într-o bancă de alimente în luna mai a anului trecut, deservind până la 1.000 de persoane pe săptămână în timpul restricțiilor.
El a spus că numărul de beneficiari a „crescut vertiginos” cu până la 250 pe săptămână de la sfârșitul lunii septembrie. Vin inclusiv tineri profesioniști, profesori și un jucător de tenis semi-profesional.
„Chiar dacă ai un loc de muncă, nu există nicio speranță pentru că nu-ți poți permite să trăiești aici. Nimic nu este la îndemână, prețurile cresc atât de mult.”, a spus Hunningher.
Gary Lemon, director de politici și cercetare, spune că este de așteptat ca acest trend să continue și în săptămânile premergătoare Crăciunului.
Facturi tot mai mari pentru milioane de britanici
Creșterea costurilor pentru combustibil și alimente au dus la creșterea facturilor pentru milioane de britanici. Din ianuarie, prețul la gaze a crescut cu 423%. ,
Jameson Keane, în vârstă de 49 de ani, un artist care are grijă de mama sa, spune că are doar 100 de lire sterline pe săptămână și că banii sunt insuficienți.
Keane a spus că facturile la energie sunt mai mari decât oricând.
Prețurile mai mari la energie reprezintă o problemă în întreaga Europă, dar pe fondurl rezervele reduse de gaz din Marea Britanie, mulți britanici se pregătesc pentru facturi și mai mari .
Cum e să pierzi 20 de lire pe săptămână
Mai mult de un deceniu de austeritate guvernamentală din Regatul Unit a consumat bugetele pentru sănătate și locuințe. Un raport din 2019 al Consiliului pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite avertizează asupra sărăciei care afectează milioane de oameni. Înainte de pandemie, aproximativ 14,5 milioane de britanici trăiau în sărăciei.
La începutul lunii octombrie, guvernul a redus ajutorul pentru șomeri sau pentru cei cu venituri mici și l-a adus la nivelul de dinainte de pandemie. Peste 5,8 milioane de oameni au pierdut 20 de lire sterline pe săptămână, însumând până la 1.040 de lire sterline pe an. Suma pare mică, dar pierderea are un impact semnificativ pentru cei direct afectați.
Amina, o clientă a unei bănci de alimente a spus că se baza pe acei bani pentru a-și întreține familia cu cinci membri.
„Pentru mine este foarte util, 20 de lire sterline, poate pentru altcineva nu reprezintă nimic, dar pentru mine sunt bani, mai ales dacă ai copii”, a spus ea.
O altă lovitură pentru britanici a fost renunțarea la ajutoarele pe timpul pandemiei pentru angajați și pentru firme.
Sabine Goodwin, coordonator al Independent Food Aid Network, o organizație care reprezintă peste 500 de bănci de alimente, inclusiv Dad's House, a declarat pentru CNN Business că „există un pericol real ca cererea să depășească capacitatea băncilor de alimente de a sprijini oamenii” în această iarnă.
Ea a adăugat că dependența guvernului de organizațiile caritabile pentru a-și hrăni oamenii nu este „nici acceptabilă din punct de vedere moral, nici durabilă”.
Băncile de alimente nu sunt un fenomen nou în Marea Britanie
Între 2010 și 2019, numărul de pachete de alimente de urgență distribuite de The Trussell Trust a crescut cu 2.543%. Blocajele lanțului de aprovizionare, creșterea prețurilor la alimente și criza din supermarketuri au limitat capacitatea băncilor de alimente de a asigura sprijin familiilor aflate în dificultate.
Donațiile scad, iar asta îi îngrijorează pe coordonatorii băncilor de alimente. În estul Londrei, supermarketurile nu le mai permit să cumpere produse vrac, deoarece nu mai au stocuri.
Supermarketurile au probleme cu aprovizionarea pe fondul crizei de șoferi de camion. Marea Britanie are nevoie de 100.000 de șoferi de camion, iar găsirea lor este dificilă în contextul pandemiei – mulți s-au întors în țările lor, alții au probleme cu documentele.
Criza alimentelor s-a agravat și mai mult în septembrie, din cauza crizei de combustibil.
„Până la 30% din alimentele pe care ne-am aștepta în mod normal să le primim în depozitele noastre într-o zi obișnuită riscă să nu ajungă la noi. Prin urmare, nu vor mai ajunge la persoanele vulnerabile care au nevoie de noi”, a spus un alt reprezentant al unei bănci de alimente.
„Ne întoarcem în timp”
Unii economiști au avertizat că inflația în creștere în Regatul Unit, combinată cu o creștere economică redusă, ar putea duce la o perioadă de „stagflație” (rata inflației este mare, creșterea economică este mică sau nulă, iar rata șomajului este ridicată – n.r.) care amintește de anii 1970, când salariile nu au reușit să țină pasul cu creșterea vertiginoasă a costului vieții.
Pe măsură ce prețurile ridicate alimente pun probleme puterii de cumpărare a britanicilor, băncile alimentare se pregătesc pentru mai mulți vizitatori și pentru cheltuieli mai mari.
Rajesh Makwana, directorul Sufra, o bancă de alimente din nord-vestul Londrei, a declarat pentru CNN Business că „se pregătește pentru o creșterii a cererii”: „Costurile noastre alimentare sunt deja nesustenabil de mari, așa că chiar și o mică creștere ar fi greu de suportat”, a adăugat el.
Inflația a crescut cu 3,1% în septembrie, potrivit datelor oficiale, peste ținta băncii centrale de 2%, dar cu mult sub ritmul de 5% care este anunțat a fi atins la începutul anului viitor.
Guvernul intenționează să crească salariul minim de la 8,91 lire sterline la 9,50 lire sterline pe oră în aprilie, dar puterea de cumpărare nu va ține pasul cu scumpirile.
„Nu ar trebui să fie așa în zilele noastre. Ne întoarcem în timp.”, spune o pensionară din estul Londrei. Deși este mulțumită că băncile de alimente ajută comunitatea, ea și-a exprimat îngrijorarea tocmai pentru că ele sunt tot mai necesare.