Sute de milioane de lei au fost aplicate ca amenzi persoanelor juridice în primul semestru al anului 2018

  • 15 Septembrie 2018 17:03
Sute de milioane de lei au fost aplicate ca amenzi persoanelor juridice în primul semestru al anului 2018

În primele șase luni ale anului, instanțele de prim nivel au pronunțat sentințe în 12 dosare penale intentante în privința persoanelor juridice. Dintre acestea, doar într-un singur caz a fost încetat procesul.

Datele au fost publicate de către Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești, potrivit BizLaw.md

Cele mai multe dosare examinate au fost pentru infracțiuni economice, urmate de categoria ”alte infracțiuni”. În acest sens, în procesul de tragere la răspundere penală a persoanelor juridice, au fost aplicate 9 și, respectiv, 3 amenzi. Suma totală a amenzilor stabilite de judecători este de 634.954.500 lei. De asemenea, în 11 cazuri s-a aplicat privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, ia 6 companii au fost lichitate.

Totodată, în procesul de condamnare a persoanelor juridice, magistrații au aplicat cinci amenzi în sumă totală de 944.500 de lei. Toate au fost aplicate pentru infracțiuni economice.

Agenția mai spune că la începutul anului erau 41 de dosare penale în privința persoanelor juridice neîncetate, iar după șase luni, numărul acestora a ajuns la 51.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău