Sute de elevi din R. Moldova participă la Olimpiada Republicană la Informatică

  • 08 Martie 10:20
Sute de elevi din R. Moldova participă  la Olimpiada Republicană la Informatică

Un număr de 148 de elevi din întreaga țară participă, în perioada 6–9 martie 2026, la Olimpiada Republicană la Informatică, competiție organizată la Universitatea Tehnică a Moldovei.

În cadrul competiției, elevii vor rezolva timp de două zile probleme complexe utilizând o platformă de testare automatizată, fără utilizarea foilor de concurs tradiționale, transmite Moldpres.

Prezentă la evenimentul de deschidere, Galina Rusu, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării, a subliniat rolul tinerilor în dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere și importanța competențelor digitale. Potrivit oficialului, gândirea algoritmică și capacitatea de a înțelege tehnologia le oferă elevilor posibilitatea de a găsi soluții inovatoare și de a contribui la transformările societății.

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, a menționat că evoluția tehnologică și dezvoltarea inteligenței artificiale fac ca abilitățile în domeniul informaticii, alfabetizarea digitală și securitatea cibernetică să devină esențiale pentru viitor.

La rândul său, președintele Consiliului Olimpic Republican la Informatică, Dumitru Ciorbă, a afirmat că, în pofida transformărilor aduse de inteligența artificială, programarea rămâne bazată pe formularea clară a problemelor și pe gândirea logico-analitică.

Olimpiada Republicană la Informatică este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în colaborare cu membrii Consiliului Olimpic Republican și ai juriului, cu sprijinul Universității Tehnice a Moldovei.

Probele de concurs se desfășoară în zilele de 7 și 8 martie, iar festivitatea de premiere este programată pentru 9 martie, la Tekwill, în cadrul Universității Tehnice a Moldovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
14,96
Cer fragmentat
Umiditate:90 %
Vint:1,67 m/s
Sat
22
Sun
18
Mon
20
Tue
22
Wed
23
Arhivă Radio Chișinău