Supremația albă reprezintă cea mai mare amenințare teroristă internă în SUA, a declarat președintele Joe Biden
-
17 Februarie 2021 10:04
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a efectuat marți prima sa vizită oficială internă de la preluarea mandatului prezidențial, în statul american Wisconsin, unde a participat la o întâlnire cu cetățenii găzduită și moderată de CNN în orașul Milwaukee.
Răspunzând întrebărilor publicului, președintele Biden a declarat că supremația albă reprezintă cea mai mare amenințare teroristă internă din SUA. „Este complexă, este extinsă și este reală”, a subliniat Joe Biden. „Mă voi asigura că Departamentul de Justiție și Divizia pentru Drepturi Civile se vor concentra masiv pe membrii acestor organizații și mă voi asigura că noi toți, de fapt, ne vom îndrepta atenția spre modul în care putem gestiona amploarea pe care a luat-o supremația albă”, a declarat președintele Biden.
Calificând persoanele care susțin idelaurile supremației albe drept „periculoși” și „nebuni”, Joe Biden a precizat că administrația sa va analiza impactul supremației albe în grupuri specifice, inclusiv în armată și în grupurile de foști ofițeri de poliție.
Sursa: CNN/ RADOR