Suport financiar pentru agricultorii afectați de calamitățile naturale

  • 03 Septembrie 2016 18:23
Suport financiar pentru agricultorii afectați de calamitățile naturale

Statul oferă suport financiar pentru a acoperi cheltuielile pentru măsurile fitosanitare agenților economici care au înregistrat prejudicii în urma calamităților naturale din anul curent, în particular, înghețurile târzii de primăvară.

Mijloacele financiare vor fi alocate din Fondul de Rezervă al Guvernului. Anunțul a fost făcut de către ministrul agriculturii, Eduard Grama, în cadrul unei ședințe la care a participat conducerea mai multor asociații de ramură, transmite IPN.

„Suportul va fi alocat pentru acoperirea cheltuielilor la măsurile de protecție fitosanitară a plantațiilor pomicole pe suprafața de circa 10 mii de hectare afectate, dintre care 6,5 mii de hectare în urma înghețurilor și alte circa 3,5 mii de hectare de livezi și viță de vie afectate de grindină mare și ploi torențiale”, a declarat Eduard Grama, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Mijloacele financiare vor fi alocate în baza unui regulament care urmează a fi elaborat în timpul apropiat de către specialiștii din cadrul ministerului și care va fi consultat cu asociațiile de profil.

Reprezentanții asociațiilor au apreciat faptul că banii vor fi alocați din Fondul de rezervă și nu din Fondul de Subvenționare.

Costurile tratamentelor fitosanitare pentru protecția plantelor pentru anul curent constituie circa 5 mii lei per hectar pentru plantațiile de măr și 3,5 mii lei pentru hectar pentru sâmburoase.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
18,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:3,28 m/s
Fri
23
Sat
22
Sun
23
Mon
24
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău