"Super-certificatul verde" apare de luni în Italia. Documentul va fi cerut și celor care circulă cu autobuzul și metroul

  • 03 Decembrie 2021 14:53

Intrarea în vigoare de luni în Italia a "super-certificatului verde" va fi însoțită de controale sporite, iar documentul va fi cerut inclusiv celor care călătoresc cu autobuzul sau cu metroul, precum și celor care tranzitează zonele de mare activitate comercială, pentru a frâna contagierile cu noul coronavirus în vederea sărbătorilor de iarnă, potrivit unei circulare emise vineri de Ministerul de Interne, relatează EFE, potrivit DIGI24.

Noul certificat, eliberat cetățenilor vaccinați cu schema completă și celor care au trecut prin boală, va fi necesar pentru a avea acces în baruri, restaurante, săli de agrement și clădiri publice, în timp ce rămâne în vigoare și cel normal eliberat posesorilor unui test antigen pentru a putea merge la locul de muncă, a călători cu transportul în comun și pentru a tranzita prin zonele comerciale, notează sursa citată.

Poliția națională, carabinierii și personalul organismelor de gestionare a transportului public local vor putea cere certificatul verde călătorilor din autobuze, iar cei care nu îl vor deține vor fi pasibili de amenzi de între 400 și 1.000 de euro, scrie Agerpres.

În restaurante și în sălile de agrement agenți ai poliției municipale vor controla noul document, menit să impulsioneze și mai mult vaccinarea în Italia, care este de aproximativ 85% din populație cu schema completă și 45,66 % cu a treia doză sau booster.

Măsurile incluse în circulară prevăd extinderea vaccinării obligatorii, care vizează în prezent lucrătorii sanitari și forțele de securitate și de apărare ale țării, iar cei care vor refuza vor și suspendați și nu își vor mai primi salariul.

Controalele vor fi sporite mai ales în timpul sfârșitului de săptămână. Noile măsuri se adaugă celor deja în vigoare, precum purtarea obligatorie a măștilor sanitare în zonele de mare activitate comercială, mai ales în marile orașe, în perspectiva cumpărăturilor de Crăciun.

La Roma, obligativitatea intră în vigoare de sâmbătă, astfel încât capitala se alătură altor orașe ca Milano, Padova sau Bolonia, care au impus purtarea obligatorie a măștii în piețele ambulante și în zonele din centrul istoric.

Potrivit ultimelor date, numărul pacienților cu COVID-19 internați la terapie intensivă a crescut cu 22 % în ultima săptămână, în timp ce numărul contagierilor a crescut cu 25,1 %, iar celor al deceselor cu 14 %.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:6,17 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău