Summitul UE va constata progrese insuficiente privind acordul pentru Brexit (proiect de decizie consultat de Reuters)
-
14 Octombrie 2020 10:52
Liderii Uniunii Europene care vor participa joi și vineri la un summit consacrat negocierilor cu Regatul Unit vor anunța că progresele către un acord pentru Brexit sunt 'încă insuficiente' arată un proiect de decizie consultat de Reuters, preluat de Agerpres.
Agenția a dezvăluit joi că în document i se va recomanda negociatorului-șef al UE, Michel Barnier, să intensifice dialogul cu Londra pentru obținerea unui acord și implementarea acestuia începând de la 1 ianuarie 2021. Cei 27 de șefi de state și guverne mai urmează să decidă și accelerarea pregătirilor pentru cazul în care nu se va ajunge la un acord, iar separarea economică se va face brusc, fără înțelegeri care să permită evitarea tarifelor și contingentelor vamale.
Liderii europeni vor transmite de asemenea Regatului Unit că trebuie să implementeze integral tratatul deja semnat cu UE, mai arată proiectul de decizie deja întocmit.
Sursa:Agerpres