Sumă URIAȘĂ, donată Muzeului de artă modernă din New York de familia Rockefeller

  • 09 Februarie 2019 18:29
Sumă URIAȘĂ, donată Muzeului de artă modernă din New York de familia Rockefeller

Celebrul Muzeu de artă modernă (MoMA) din New York a primit o donație de 200 de milioane de dolari de la moștenitorii lui Abby Rockefeller. Ea este una dintre fondatoarele instituției ce a fost inaugurată în 1929, potrivit Le Figaro.

Aceasta este una dintre cele mai mari sume donate unui muzeu. În cazul MoMA banii vor fi folosiți pentru ultima etapă a lucrărilor care vizează lărgirea cu aproximativ 3.600 de metri pătrați a sediului instituției newyorkeze.

La momentul înființării muzeului, Abby Rockefeller s-a numărat printre inițiatori, fără să contribuie financiar, scrie Mediafax.
 
Donația  de 200 de milioane de dolari acoperă jumătate din costurile lucrărilor, care se vor încheia în toamna acestui an. De altfel, muzeul va fi închis în perioada 15 iunie - 21 octombrie.
 
Muzeul nu poate obține fonduri nici din partea autorităților locale, nici a statului New York și nici a guvernului federal, sprijinindu-se doar pe donații private.
 
În ultimii ani, MoMA, unul dintre cele mai întinse și mai importante muzee de artă din lume, a mai primit donații consistente. În urmă cu un an, a primit o parte din încasările generate la licitație de colecția de artă a lui David și Peggy Rockefeller. Peste 820 de milioane de dolari au rezultat în urma licitației.
 
În 2005, David Rockefeller, decedat în 2017, a donat muzeului 100 de milioane de dolari și mai multe tablouri ale unor maeștri precum Paul Gauguin, Henri Matisse, Pablo Picasso și Paul Cézanne.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
31,24
Cer senin
Umiditate:37 %
Vint:1,54 m/s
Thu
23
Fri
24
Sat
25
Sun
27
Mon
28
Arhivă Radio Chișinău