Sumă RECORD pentru infrastructura din România

  • 17 Aprilie 2015 11:46
Sumă RECORD pentru infrastructura din România

9,5 miliarde de euro este suma pusă la dispoziția României pentru dezvoltarea infrastructurii – a anunțat comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu.

Cea mai mare parte a acestei sume, este vorba de 7,5 miliarde de euro, va fi destinată infrastructurii de transport. România va avea acces la acești bani, după aprobarea Master Planului în domeniul transporturilor. Acest document ar putea fi aprobat până la finalul lunii mai – a declarat ministrul român al transporturilor, Ioan Rus.

Uniunea Europeană a alocat României o sumă record pentru finanțarea proiectelor de infrastructură: 7,5 miliarde de euro, care vor putea fi folosiți pentru perioada de programare bugetară 2014 – 2020. Acestor bani li se vor adăuga alte 7 miliarde de euro, care vor proveni din bugetul național, în aceeași perioadă. Banii vor fi folosiți pentru a finanța mari proiecte, iar în această perioadă o prioritate va fi reprezentată de autostrăzi. Prima care ar urma să fie finalizată până la jumătatea anului viitor, va fi autostrada Turda-Sebeș  – a declarat comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu.

În ceea ce privește Sebeș-Turda, este o lucrare de mare amploare, pe care, în parteneriat cu autoritățile române, am decis să fie finanțată în două tronsoane, o primă parte, de 150 milioane, va fi fazată în perioada 2007-2013, avem asigurări din partea autorităților române că această primă parte se va termina în iunie 2016, după care va începe faza a doua, din exercițiul bugetar 2014 -2020, a declarat Corina Crețu.

Această autostradă va primi 150 milioane de euro, din banii alocați României pentru perioada de programare bugetară 2017-2013. Suma va fi suplimentată cu banii alocați perioadei, care se va încheia în anul 2020, după ce Comisia Europeană va aproba Master Planul trimis de autoritățile române – a spus ministrul român al transporturilor, Ioan Rus.

Noi am trimis răspunsuri la toate observațiile pe care Comisia le-a avut la Master Planul general de transport. Sperăm, ca în cel mai scurt timp să primim aprobarea finală pe el și să semneze Programul de intrastructură mare în România, pentru că acela este momentul în care de-adevăratelea știm, toate sumele pe care le avem la dispoziție putem prioritiza. Și acum suntem într-o siutație bună, dar acela este un moment mai important. Până în acest moment, avem o absorbție de 58-59% pe infrastructura de transport, sperăm să depășim 80 în exercițiul financiar, 7 cu 13, a declarat Ioan Rus.

Ministrul transporturilor a declarat, că, în perioada următoare va fi finalizată autostrada de pe traseul Coridorului IV pan-european; apoi, în perioada 2017 – 2018, va fi finalizată și autostrada „Transilvania”. Ioan Rus a promis, că vor fi deschise și noi șantiere, este vorba de cele ale autostrăzilor Sibiu – Pitești, Brașov-Comarnic, Târgu Mureș – Iași și Brașov -Bacău. De asemenea, vor fi investiții în cele 7 aeroporturi românești, care au statutul de aeroport internațional, precum și în reabilitarea căilor ferate.

Ioan Rus crede că în următorii patru sau cinci ani, trenurile vor putea circula în România cu 160 de pe oră. El a mai afirmat, că autoritățile vor acorda atenție deosebită căii ferate rapide București – Iași – Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău