Suedia se așteaptă la peste 3.000 de decese suplimentare

  • 22 Iulie 2020 19:04
Suedia se așteaptă la peste 3.000 de decese suplimentare

Suedia, deja cu unul dintre cele mai sumbre bilanțuri COVID-19 pe cap de locuitor din lume, a evaluat marți drept probabil un scenariu care prevede peste 3.000 de decese suplimentare din cauza noului coronavirus, informează AFP, preluat de Agerpres.

Aceste previziuni aparțin unuia dintre cele trei scenarii luate în considerare de Agenția de sănătate publică a regatului scandinav, care a atras atenția întregii lumi prin strategia sa mai puțin strictă în fața COVID-19.

Bilanțul epidemiei de coronavirus din Suedia ajunsese marți la 5.646 de morți și 78.166 de cazuri confirmate, situând această țară nordică printre cele mai afectate țări, chiar dacă autoritățile atrag atenția în privința unei scăderi a numărului de cazuri noi, forme grave și decese.

Potrivit Agenției de sănătate publică din Suedia, scenariul cel mai probabil prevede apariția a diferite focare în toată țara - mai mult sau mai puțin ușor de ținut sub control. Este un scenariu "văzut deja în alte părți ale lumii și care pare să urmeze evoluția obișnuită a COVID-19", după cum declară epidemiologul-șef Anders Tegnell.

În acest scenariu, din cauza relaxării unor restricții, rata de infectare "ar crește rapid ca urmare a unei socializări mai intense între oameni", însă ar scădea apoi cu repeziciune "atunci când oamenii conștientizează riscul și respectă restricțiile cum ar fi distanțarea socială". Numărul estimat de decese suplimentare în acest scenariu este estimat la 3.200.

Cel mai sumbru scenariu prevede peste 4.400 de decese suplimentare, în ipoteza că noul coronavirus va urma traiectoria clasică a unei pandemii.

Cel mai optimist scenariu, în care virusul urmează cursul tendințelor actuale, prevede posibilitatea a 1.100 de decese suplimentare.

Spre deosebire de alte țări europene, Suedia nu a impus niciodată măsuri de carantină populației și s-a remarcat prin strategia sa laxă în fața coronavirusului, care a presupus menținerea deschisă a școlilor pentru copiii cu vârste sub 16 ani, precum și a cafenelelor, barurilor și restaurantelor.

Sursa:

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău