Suedia închide podul de la Ostersund migranților fără acte

  • 04 Ianuarie 2016 09:25
Suedia închide podul de la Ostersund migranților fără acte

Autoritățile suedeze, depășite de afluxul migranților, le cer de luni, 4 aprilie, să prezinte un document de identitate pentru a străbate în tren sau autocar podul de la Ostersund, principala poartă de acces în regat al refugiaților, informează AFP.

În afară de responsabilizarea transportatorilor, care riscă amenzi foarte mari dacă se sustrag acestei dispoziții, controale sistematice au intrat în vigoare de la miezul nopții în gara daneză din Kastrup, în aeroportul din Copenhaga, de unde pleacă trenurile care traversează podul de la Ostersund spre Suedia. Circa 30 de puncte de trecere au fost instalate.

Toți călătorii care doresc să intre în Suedia în tren sau autocar trebuie să prezinte un document de identitate (pașaport, carte națională de identitate, permis de conducere etc.). Această măsură îi vizează și pe cei care sosesc cu navele prin strâmtoarea Ostersund.

'Cred că aceste controale ale identității vor fi eficiente. Un număr mai mare de migranți vor trebui să ceară azil în alte țări', asigura ministrul imigrației, Morgan Johansson, anunțând - în 17 decembrie - introducerea acestei măsuri.

Suedia restabilise deja din 12 noiembrie controalele la frontiere, concentrate asupra podului de la Ostersund și navele provenind din porturi daneze și germane la Marea Baltică. Dar ele nu erau realizate decât în unele puncte ale traseului și în mod aleatoriu.

Migranții care încearcă să se îmbarce fără acte de identitate sunt respinși automat, la fel ca și cei care susțin că sunt în tranzit spre Norvegia și Finlanda și refuză să depună o cerere de azil la fața locului.

Aceste dispoziții, care se adaugă unei apropiate restrângeri a condițiilor de sejur, au avut un efect imediat, numărul noilor sosiți diminuându-se masiv de la jumătatea lunii noiembrie.

Suedia, care înregistrează peste 20 % de rezidenți de origine străină, își deschisese larg porțile în fața refugiaților. Regatul scandinav, care are 9,8 milioane de locuitori, a primit peste 160.000 în acest an și așteaptă 170.000 în anul viitor.

Dar Oficiul migrațiilor, care cazează un locuitor din 100 în țară, și-a văzut depășite posibilitățile și a cerut guvernului să intervină.

Controlul sistematic al actelor de identitate va avea un impact puternic asupra comunicațiilor între Suedia și Danemarca, în special asupra celor 8.600 de persoane care fac naveta zilnic între Copenhaga și Malmo, al treilea oraș suedez ca mărime.

Trenurile vor fi mai puțin numeroase și întârzieri între 10 și 50 de minute sunt prevăzute în raport cu orarele stabilite.

Un gard înalt de doi metri și lung de mai multe sute de metri a fost ridicat în gara din Kastrup pentru a-i împiedica pe migranții respinși să se repeadă spre trenurile care pleacă spre Suedia.

'Este ca și cum se construiește un nou zid al Berlinului', și-a exprimat indignarea Michael Randropp, purtător de cuvânt al asociației utilizatorilor podului de la Ostersund, citat duminică de cotidianul suedez Dagens Nyheter.

Măsura displace la fel de mult Danemarcei, care nu a primit în acest an decât 18.000 de solicitanți de azil și se teme că migranții respinși de Suedia vor rămâne pe teritoriul său.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Nori împrăștiați
Umiditate:95 %
Vint:5,66 m/s
Fri
0
Sat
1
Sun
3
Mon
2
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău