Suedia | Autorul atacului cu camionul din aprilie 2017, inculpat pentru terorism

  • 30 Ianuarie 2018 14:48
Suedia | Autorul atacului cu camionul din aprilie 2017, inculpat pentru terorism

Procurori suedezi au inculpat marți un bărbat pentru terorism, tentativă de terorism și amenințare la adresa altor persoane în legătură cu atacul comis cu un camion furat în aprilie 2017 în centrul orașului Stockholm în care au fost ucise cinci persoane, informează dpa.

Rakhmat Akilov, un bărbat de 39 de ani din Uzbekistan, a fost singurul suspect în acest caz, potrivit actului de acuzare.

Akilov a dorit "să provoace teamă în rândul populației în general" și "să oblige guvernul și parlamentul să oprească participarea Suediei la o misiune internațională de instruire în Irak" vizând gruparea teroristă Stat Islamic, de asemenea potrivit actului de acuzare.

Akilov a recunoscut că a fost autorul atacului. De la comiterea atacului, Akilov s-a aflat în detenție preventivă.

În afară de cele cinci persoane ucise, alte 15 au fost rănite când camionul a lovit un grup de pietoni într-o zonă comercială din Stockholm înainte de a se opri într-un magazin.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,09 m/s
Thu
19
Fri
21
Sat
18
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău