Submarin rusesc scufundat în Suedia
-
28 Iulie 2015 11:23
Vânători de epave au afirmat luni că au găsit un minisubmersibil rusesc scufundat în apele teritoriale suedeze, descoperire care intervine la nouă luni după operațiunile de urmărire a unui enigmatic submarin în Marea Baltică, transmite Agerpres.
Descoperirea acestei epave prezentate a fi în stare bună nu a fost confirmată imediat de autoritățile de la Stockholm.
Informat luni de vânătorii de epave, Ministerul suedez al Apărării a reacționat cu prudență.
"Ei sunt cei care afirmă că este vorba despre un submarin", a declarat un purtător de cuvânt al forțelor armate, Anders Kallin. "Analiștii noștri încă nu și-au prezentat concluziile, vor să vadă mai multe imagini pe care le vom primi", a adăugat el. "Așteptăm concluziile analiștilor noștri și nu dorim să facem speculații", a mai afirmat purtătorul de cuvânt, precizând că răspunsul este așteptat "în următoarele zile".
Potrivit unui scafandru al companiei Ocean X Team, Stefan Hogeborn, care a revendicat descoperirea, "submarinul este complet intact, nu are deteriorări vizibile pe cocă, iar trapele sunt închise".
"Din acest motiv ne temem că echipajul nu s-a putut salva când submarinul s-a scufundat", a adăugat el într-un comunicat.
Potrivit echipei, minisubmersibilul măsoară aproape 20 de metri lungime și 3,5 metri lărgime. Tabloidul Expressen a difuzat pe pagina sa de internet imagini cu un presupus submarin ce ar fi fost filmate de un robot subacvatic teleghidat prin cablu.
"Nu putem spune dacă submarinul este recent și de cât timp se află pe fundul mării, dar literele chirilice de pe cocă indică faptul că este rusesc", a menționat Ocean X Team.
Echipa nu a furnizat locația exactă a epavei, dar — potrivit Expressen — aceasta se află pe coasta de est, la 1,5 mile marine (2,8 kilometri) în largul Suediei centrale.
În octombrie 2014, Suedia a desfășurat timp de o săptămână ample operațiuni de căutare pentru a găsi în Marea Baltică, în arhipelagul Stockholm, un eventual submarin, presupus rusesc. La acea dată, autoritățile au confirmat incursiunea "unui submarin de talie mică" în apele sale teritoriale, fără să poată stabili naționalitatea acestuia.
"Nu credem că există o legătură cu vânătoarea submarinului de anul trecut", a declarat pentru Expressen un membru al Ocean X Team, Peter Linberg, fără să ofere alte explicații.
Tags