SUA | Washingtonul se va consulta cu aliații în privința boicotării Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2022

  • 07 Aprilie 2021 08:34
SUA | Washingtonul se va consulta cu aliații în privința boicotării Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2022

Statele Unite au anunțat că intenționează să discute cu aliații despre o eventuală boicotare a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing din 2022, în contextul unei creșteri a presiunilor din partea asociațiilor pentru apărarea drepturile omului și a politicienilor, informează AFP.

"Cu siguranță este un lucru despre care dorim să discutăm", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, întrebat dacă SUA au în vedere un boicot comun cu aliații săi.

 

"Suntem de părere că o abordare coordonată ar fi nu numai în interesul nostru, ci și în interesul aliaților și partenerilor noștri", a spus Price, fără a dezvălui poziția administrației americane în această privință.

Mai târziu în cursul după-amiezii de marți, Ned Price a clarificat subiectul într-o postare pe Twitter:"După cum am menționat, nu avem niciun anunț de făcut cu privire la Jocurile Olimpice de la Beijing. 2022 este încă departe, dar vom continua să ne consultăm îndeaproape cu aliații și partenerii noștri pentru a ne defini preocupările comune și pentru a stabili abordarea noastră comună față de Partidul Comunist Chinez".

 

 


Mai multe asociații militante, precum și politicieni republicani, și-au intensificat recent apelul la boicotarea de către SUA a Jocurilor Olimpice ce vor fi găzduite de China. Aceștia se bazează, în parte, pe mai multe ONG-uri și țări care acuză autoritățile chineze că îi persecută pe musulmanii uiguri, în special prin internarea lor în lagăre de reeducare, unde membrii acestei minorități sunt supuși, conform mărturiilor supraviețuitorilor, unor diferite forme de abuz.

Administrația președintelui Joe Biden nu a exclus niciodată posibilitatea boicotării Jocurilor Olimpice, fără a anunța însă o poziție fermă.

Purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat în februarie că administrația se va consulta cu Comitetul Olimpic al SUA în această privință.

Regimul de la Beijing denunță apelurile la boicot și respinge orice acuzație de genocid împotriva uigurilor prezentând presupusele lagăre drept centre de formare profesională.

În 1980, SUA au boicotat Jocurile Olimpice de la Moscova după ce URSS-ul a invadat Afganistanul, iar blocul sovietic a răspuns patru ani mai târziu cu un boicot al Jocurilor Olimpice de la Los Angeles.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,07
Nori împrăștiați
Umiditate:52 %
Vint:6,17 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău