SUA vizează lanțul de aprovizionare militar rusesc în cele mai recente sancțiuni adoptate
-
15 Noiembrie 2022 08:51
Statele Unite au impus luni noi sancțiuni mai multor companii despre care susțin că ajută Moscova să își procure arme pe care le folosesc împotriva ucrainenilor, transmite dpa.
Astfel, sancțiunile vizează compania rusă Milandr, specializată în fabricarea și producerea de microelectronice, precum și trei companii asociate firmei din Armenia, Taiwan și Elveția, transmite Agerpres.
Alte sancțiuni privesc "o rețea globală" care are conexiuni cu doi oameni de afaceri ruși apropiați de Kremlin, care au activele, sau părți ale acestora, gestionate în țări din Occident, conform informațiilor date publicității de Departamentul de Trezorerie al SUA.
În total, au fost impuse sancțiuni în cazul a 14 persoane fizice și 28 de entități, inclusiv doi cetățeni elvețieni și mai multe companii din Elveția și Franța.
Ca urmare a acestor sancțiuni, vor fi înghețate toate activele din SUA ale celor vizați de aceste măsuri punitive. De asemenea, sancțiunile vor face mai dificilă pentru aceștia derularea de afaceri la nivel internațional, iar cetățenii americani nu vor mai putea face afaceri cu ei.