SUA trimite Ucrainei arme antitanc, antiaeriene, muniție și veste antiglonț în valoare de 350 de milioane de dolari

  • 04 Martie 2022 19:54
SUA trimite Ucrainei arme antitanc, antiaeriene, muniție și veste antiglonț în valoare de 350 de milioane de dolari

SUA va trimite Ucrainei arme antitanc, antiaeriene, armament de infanterie și diverse tipuri de muniție, precum și veste antiglonț în cadrul unui ajutor militar în valoare de 350 de milioane de dolari, a anunțat un oficial al administrației Joe Biden, informează CNN.

Armele sunt destinate apărătorilor ucraineni din prima linie care încearcă să față facă atacului neprovocat al Rusiei, a spus oficialul administrației americane, potrivit DIGI24.

„Statele Unite și aliații săi acționează împreună pentru a oferi ajutor Ucrainei”, a spus oficialul american. „Punem în aplicare toate instrumentele de care dispunem pentru a sprijini poporul ucrainean în aceste momente dificile în care se apără împotriva agresiunii rusești”.

În luna decembrie 2021, SUA au trimis un „pachet de asistență de securitate” Ucrainei în valoare de 60 de milioane de dolari. Președintele american Joe Biden a aprobat pachetul de asistență pe 1 septembrie. Pachetul a inclus componente cu capacitate letală, inclusiv rachete antitanc Javelin.

Inițial, SUA deblocase un ajutor militar de 250 de milioane de dolari destinat Kievului. În martie 2021, 125 de milioane de dolari au fost oferiți de administrația Biden Ucrainei sub formă de ajutor militar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău