SUA trimit un portavion și un grup aeronaval în Marea Chinei de Sud, în contextul tensiunilor NATO-China

  • 15 Iunie 2021 11:26
SUA trimit un portavion și un grup aeronaval în Marea Chinei de Sud, în contextul tensiunilor NATO-China
Foto: Profimedia Images

Portavionul american USS Ronald Reagan și un grup aeronaval efectuează o misiune de rutină în Marea Chinei de Sud, anunță marina americană, marți. Misiunea americană vine după ce NATO a calificat acțiunile Chinei drept „provocări de securitate”, iar China a acuzat o „mentalitate de Război Rece” din partea Alianței Nord-Atlantice, transmite DIGI24.ro.

„În timp ce se află în Marea Chinei de Sud, grupul de luptă efectuează operațiuni de securitate maritimă, ce includ operațiuni de zbor cu aeronave cu aripi fixe și rotative, exerciții de lovituri maritime și antrenament tactic coordonat între unități de suprafață și aeriene. Operațiunile portavionului în Marea Chinei de Sud sunt parte a prezenței de rutină a U.S. Navy în Indo-Pacific”, a transmis marina americană, potrivit sursei citate

Portavionul este însoțit de crucișătorul cu rachete ghidate USS Shiloh și de distrugătorul cu rachete ghidate USS Halsey, mai precizează comunicatul, citat de Agerpres.

China denunță frecvent misiunile militare americane în Marea Chinei de Sud, despre care afirmă că nu ajută la promovarea păcii și stabilității, iar anunțul de marți vine după ce Beijingul a criticat grupul G7 pentru declarația acuzatoare la adresa sa într-o serie de domenii. Cu puțin timp înainte, China a denunțat și o declarație comună a liderilor NATO prin care aliații calificau acțiunile sale drept „provocări de securitate.”

China și-a întărit prezența militară în Marea Chinei de Sud în ultimii ani, inclusiv prin construirea de insule artificiale și baze aeriene.

Marea Chinei de Sud a devenit unul din multele subiecte de dispută în relația tensionată dintre China și Statele Unite, Washingtonul respingând ceea ce numește a fi revendicări teritoriale ilegale ale Beijingului asupra acestei zone bogate în resurse.

Nave militare americane au traversat Marea Chinei Sud cu frecvență sporită în ultimii ani, într-o demonstrație de forță împotriva revendicărilor chineze.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău