SUA trebuie să acționeze la provocările Partidului Comunist Chinez, afirmă secretarul de stat american
-
31 Octombrie 2019 10:37
Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a intensificat retorica SUA la adresa Partidului Comunist Chinez, afirmând că acesta se axează pe dominație internațională și o astfel de provocare trebuie să fie înfruntată, relatează Reuters, preluat de Agerpres.
Pompeo a făcut remarcile în timp ce administrația președintelui republican Donald Trump a declarat că încă așteaptă să semneze prima fază a unui acord comercial pentru a pune capăt unui război comercial cu Beijingul luna viitoare, în pofida retragerii Chile miercuri din postura de gazdă a unui summit APEC în cadrul căruia oficiali americani speraseră că se va semna respectivul acord.
Făcându-se ecoul unui discurs rostit săptămâna trecută de vicepreședintele american Mike Pence care a atacat China pe tema drepturilor omului, comerțului și metodelor de extindere a influenței globale, Pompeo a afirmat că SUA au prețuit mult timp prietenia cu poporul chinez. Însă a adăugat: ''Astăzi, Guvernul comunist din China nu înseamnă același lucru ca populația Chinei. Ei caută și folosesc metode care au creat provocări pentru Statele Unite și pentru întreaga lume, și noi toți trebuie să înfruntăm direct aceste provocări".
''Nu mai este realist să ignorăm diferențele fundamentale dintre cele două sisteme ale noastre și impactul pe care diferențele dintre aceste sisteme îl are asupra securității naționale a SUA'', a spus Pompeo într-un discurs rostit la o gală desfășurată la New York a think thank-ului Institutului Hudson.
El a spus că președintele Donald Trump, care dorește un nou mandat anul viitor, a dat un semnal de alarmă în privința Chinei încă din prima sa zi la Casa Albă.
''Astăzi, realizăm în sfârșit gradul în care Partidul Comunist este cu adevărat ostil SUA și valorilor noastre... și suntem capabili să facem aceasta datorită leadership-ului președintelui Trump'', a subliniat responsabilul american.
Pompeo a anunțat că va susține o serie de discursuri în lunile următoare despre ideologiile și valorile concurente, inclusiv despre campanii de influență globală ale serviciilor de informații ale Partidului Comunist Chinez și practicile ''nedrepte și prădătoare'' ale Beijingului.
''Partidul Comunist Chinez este un Partid Marxist-Leninist concentrat pe 'luptă' și pe dominație internațională - este suficient doar să ascultăm declarațiile conducătorilor lui'', a spus el.
Mike Pompeo a precizat că va aborda și consolidarea capacităților militare ale Chinei ''care depășește cu mult ceea ce ar avea nevoie pentru autoapărare''.
Statele Unite nu doresc o confruntare cu China și doresc să vadă un sistem de piață transparent, competitiv, un sistem care să fie reciproc avantajos și primii pași spre aceasta ar putea fi văzuți în prima fază a acordului comercial, care este aproape de a fi semnat, a afirmat de asemenea Pompeo.
''Sunt optimist că vom ajunge acolo. Este un lucru bun, un loc în care putem lucra împreună'', a spus el. ''Cred că aceasta va arăta că există un teren comun'', a explicat responsabilul american.
Ambasadorul Chinei la Națiunile Unite a respins marți criticile cu privire la situația drepturilor omului, afirmând că aceasta nu este ''util'' pentru convorbirile comerciale dintre Beijing și Washington.
Sursa:AGERPRES