SUA, statele G7 și UE vor revoca statutul Rusiei de cea mai favorizată națiune: vor putea fi impuse tarife pe produsele rusești

  • 11 Martie 2022 19:35
SUA, statele G7 și UE vor revoca statutul Rusiei de cea mai favorizată națiune: vor putea fi impuse tarife pe produsele rusești

Președintele Joe Biden a anunțat vineri că SUA, națiunile industrializate G7 precum și statele UE vor revoca statutul comercial al Rusiei de „cea mai favorizată națiune” și totodată a spus că Statele Unite vor interzice importurile de alimente marine, vodcă și diamante.

Sancțiunile impuse din cauza invaziei din Ucraina vor livra „o altă lovitură zdrobitoare” Rusiei, a spus Biden, citat de Reuters, potrivit DIGI24. Președintele Vladimir Putin este un „agresor, agresorul”, a afirmat Biden, care a mai spus că trebuie să „plătească un preț”.

El a mai declarat că SUA vor adăuga noi nume la lista de oligarhi ruși care sunt sancționați și că vor interzice exporturile bunurilor de lux către Rusia.

„Acestea sunt cele mai recente măsuri pe care le luăm însă nu sunt ultimele”, a spus Biden.

Revocarea statutului Rusiei de națiune favorizată permite SUA și aliaților săi să impună tarife pe o gamă largă de bunuri rusești, care ar pune sub și mai multă presiune economia care deja se îndreaptă spre o „recesiune profundă”.

Mișcările coordonate ale Washingtonului, Londrei și altor aliați vin deasupra unor sancțiuni fără precedent, controale la export și restricții bancare care au ca scop să pună presiune pe Putin pentru a opri cel mai mare război din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Fiecare stat trebuie să implementeze măsurile de modificare a statutului comercial al Rusiei bazându-se pe propriile procese interne, conform surselor din administrația SUA, citate de Reuters.

În SUA, revocarea statului de „Relații Comerciale Normale și Permanente” Rusiei va necesita o lege adoptată de Congresul american, însă legiuitorii ambelor camere și de ambele părți politice au indicat deja că vor sprijini demersul. Casa Albă va lucra cu membrii din Congres privind legislația care va revoca statutul Rusiei, au mai transmis sursele.

Sancțiunile fără precedent la nivel extins care au lovit sectorul bancar al Rusiei precum și elitele sale, alături de controalele asupra diferitelor tehnologii, au provocat deja pierderi majore economiei rusești, iar FMI preconizează că se va scufunda într-o „recesiune adâncă” în acest an.

În 2019, Rusia a fost pe locul 26 în topul celor mai mari parteneri ai SUA din punctul de vedere al schimburilor comerciale, cu aproape 28 de miliarde de dolari, potrivit biroului de Reprezentare a Comerțului SUA.

Cele mai mari importuri care vin din Rusia în SUA includ combustibilii fosili, metale prețioase, piatră, fier, oțel, îngrășăminte și compuși anorganici. Toate acestea ar putea fi taxate mai mult odată ce Congresul va adopta revocarea statutului Rusiei de națiune favorizată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău