SUA și ONU privesc cu rezerve zonele securizate din Siria

  • 05 Mai 2017 08:36
SUA și ONU privesc cu rezerve zonele securizate din Siria Sursa: bbc.com

Statele Unite și ONU au primit cu rezerve acordul semnat joi, 4 mai seara, de Rusia, Turcia și Iran pentru înființarea unor zone securizate în Siria, relatează Agerpres.

Departamentul de Stat de la Washington a afirmat că sprijină orice efort care poate contribui la pacificarea Siriei, dar purtătoarea de cuvânt Heather Nauert a menționat că  Statele Unite așteaptă să vadă dacă regimul de la Damasc, alături de aliatul său, Rusia, poate opri toate atacurile asupra civililor și forțelor de opoziție.

Reprezentantul special al ONU pentru Siria, prezent la semnarea acordului de la Astana, a apreciat că este "un pas pozitiv promițător", dar a avertizat că "diavolul, ca de obicei, e în detalii" și că înțelegerea va fi "pusă serios la încercare" în următoarele două săptămâni, înainte de reluarea negocierilor de pace de la Geneva, coordonate de Organizația Națiunilor Unite.

Rusia și Iranul, aliați ai regimului sirian, și Turcia, susținătoare a rebelilor, au semnat joi la Astana, în Kazahstan, un memorandum privind instaurarea unor zone securizate în Siria, numite "de dezescaladare". Unul reprezentant al rebelilor sirieni a protestat împotriva semnării documentului de către Iran, susținător al președintelui sirian Bashar al-Assad, și a părăsit sala.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău