SUA/Rusia: Compania aflată la baza procedurii de destituire a lui Donald Trump, ținta hackerilor ruși
-
14 Ianuarie 2020 09:48
Compania ucraineană aflată la baza procedurii de destituire a președintelui american Donald Trump a fost vizată în toamnă de un atac cibernetic din partea hackerilor ruși, chiar în momentul în care martori erau audiați în Congres în acest caz, a dezvăluit luni o societate specializată, citată de mai multe cotidiene americane, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Președintele american este vizat de o procedură de destituire, acuzat că a condiționat acordarea unui ajutor militar de 400 milioane de dolari către Ucraina de începerea unei anchete împotriva unui potențial rival la prezidențiale, Joe Biden.
Trump afirmă că nu are nimic să-și reproșeze și îi acuză, fără probe, pe fostul vicepreședinte democrat Joe Biden și pe fiul său Hunter de 'corupție', în special pentru că acesta din urmă făcuse parte din consiliului director al holdingului Burisma, un grup gazier ucrainean suspectat într-un timp de practici îndoielnice.
Acest holding a fost vizat de hackeri având legătură cu Serviciul de informații militare rus (GRU) la mijlocul lunii noiembrie, afirmă New York Times și Wall Street Journal, în baza unui raport publicat de o societate informatică de pe Silicon Valley, specializată în combaterea atacurilor cibernetice.
Conform societății Area 1, atacul a fost 'reușit'.
Metodele utilizate de hackeri erau foarte asemănătoare cu cele utilizate în timpul piratării emailurilor unor înalți responsabili democrați în campania prezidențială din 2016. Respectivele atacuri cibernetice au fost atribuite Rusiei de către agențiile de informații americane.
La 18 decembrie, Donald Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților, controlată de o majoritate democrată, pentru 'abuz de putere' și 'obstrucționare a bunului mers al activității Congresului'.
În următoarea etapă, președintele american trebuie să fie judecat în Senat, controlat de o majoritate republicană care îi este pentru moment loială, și ar putea să fie, cel mai probabil, achitat.