SUA restabilesc rangul de ambasadă al misiunii diplomatice a UE la Washington
-
04 Martie 2019 13:58
Statele Unite au restabilit rangul de ambasadă al misiunii diplomatice a Uniunii Europene la Washington, a anunțat ambasadorul american la Bruxelles, Gordon Sondland, printr-un comunicat preluat de AFP și DPA.
Ca urmare a deciziei, reprezentanța UE în SUA este considerată, cu efect imediat, de rang egal cu al ambasadelor naționale, precizează comunicatul.
Departamentul de Stat a retrogradat ambasada, fără preaviz și fără a da explicații, în decembrie 2018, delegația Uniunii Europene fiind considerată ca reprezentantă a unei organizații internaționale, ceea ce presupune un statut inferior în protocol.
Decizia de retrogradare a fost luată și revocată în contextul unor controverse între Washington și Bruxelles asupra unor subiecte cum ar fi comerțul, tarifele și retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, menționează DPA.