SUA: Președintele Trump promite suficiente vaccinuri pentru toți americanii până în aprilie 2021

  • 19 Septembrie 2020 09:00

Președintele Donald Trump a promis vineri că 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi fabricate până la sfârșitul anului și vor fi într-un număr suficient pentru a vaccina 330 de milioane de americani până în aprilie 2021, informează AFP, preluat de Agerpres.

 

"Vom produce cel puțin 100 de milioane de doze până la sfârșitul anului și, probabil, multe altele, sute de milioane de doze vor fi disponibile în fiecare lună și vom avea suficiente vaccinuri pentru toți americanii până în aprilie", a declarat președintele american în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, reiterându-și optimismul cu privire la rezultatul studiilor clinice în curs de desfășurare a vaccinurilor experimentale.

Donald Trump nu a specificat ce producători vor putea livra aceste vaccinuri, dar două companii, Moderna și Pfizer, sunt în faza 3 activă a studiilor clinice, prima așteptând rezultatele în noiembrie, iar a doua în octombrie.

Moderna și Pfizer au deja contracte cu executivul american pentru livrarea a sute de milioane de doze, iar oficialii din domeniul sănătății au început pregătirile pentru a putea stoca și livra primele doze încă din octombrie, precum și în în termen de 24 de ore după ce va fi primită autorizația din partea Agenției pentru medicamente.

Fiecare vaccin ar urma să fie injectat în două doze separate, la un interval de trei sau patru săptămâni.

Data disponibilității unui vaccin reprezintă un subiect în campania pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Candidatul democrat Joe Biden susține că nu are încredere în Donald Trump în privința garantării integrității procesului de omologare științifică. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău