SUA nu confirmă că armata rusă a reușit să distrugă două sisteme HIMARS în Ucraina

  • 05 Ianuarie 2023 14:06
SUA nu confirmă că armata rusă a reușit să distrugă două sisteme HIMARS în Ucraina

Casa Albă a declarat miercuri că nu confirmă rapoarte venite de la Moscova potrivit cărora armata rusă ar fi distrus în Ucraina mai multe sisteme de rachete cu lansare multiplă de tip HIMARS furnizate de Statele Unite, scrie defenseromania.ro.

Ministerul rus al Apărării a precizat marți, într-un raport de activitate, că armata rusă a distrus în estul Ucrainei "două sisteme de rachete cu lansare multiplă HIMARS fabricate în SUA".

În fața jurnaliștilor, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat miercuri că a văzut declarațiile rușilor că au lovit sistemul HIMARS și că Statele Unite nu avem informații care să susțină acest lucru, potrivit The Hill.

John Kirby a adăugat că rușii au mai publicat rapoarte similare, sugerând că acestea fac parte din campania de dezinformare a președintelui Vladimir Putin.

,,Să fim foarte clari. Acesta este războiul Rusiei împotriva Ucrainei, iar Putin poate pretinde cât vrea că este un fel de luptă împotriva Occidentului, că este vital pentru securitatea să, că sunt Statele Unite împotriva Rusiei, că este NATO împotriva Rusiei - știm cu toții că totul este un nonsens", a precizat John Kirby.

,,Rusia este cea care comite o agresiune împotriva poporului ucrainean la o scară fără precedent. Iar noi le oferim și vom continua să le oferim (n.r. ucrainenilor) sistemele și asistența de care au nevoie pentru a se apăra'', a spus Kirby.

De ce susține Rusia ca distrus două sisteme de rachete HIMARS?

Răspuns este unul cât se poate de simplu! Moscova încearcă să oprească valul de critici cu privire la atacul cu rachete HIMARS care a vizat o cazarmă din localitatea Makiivka, estul Ucrainei, în care se aflau mai mulți militari ruși. Astfel, Rusia a declarat că la ora 00:01, ora Moscovei, în ziua de Anul Nou, șase rachete au fost lansate de un sistem de rachete HIMARS, de fabricație americană, asupra clădirii unei școli profesionale din orașul Makiivka, care se află în partea anexată de Rusia a regiunii Donețk.

Ucraina spune că 400 de soldați au fost uciși - și alți 300 răniți - în atacul care a vizat cazarma din Makiivka. În premieră, Moscova a recunoscut atacul, dar a precizat că cel puțin 89 de soldați ruși au fost uciși. De precizat și că oficialii din cadrul Ministerului rus al Apărării i-au scos deja vinovați pe militarii care și-au pierdut viața în atacul de Makiivka - principala cauză a atacului a fost utilizarea telefoanelor mobile de către trupele aflate în raza de acțiune a armelor ucrainene, în ciuda faptului că acest lucru este interzis.

La rândul său, un important blogger militar rus decorat anul trecut de președintele Vladimir Putin a avertizat că lejeritatea cu care armata rusă abordează conflictul pornit în Ucraina va conduce și la alte ''tragedii'' precum cea de la Makiivka.

Potrivit bloggerului Semion Pegov, explicația Ministerului rus al Apărării că gruparea a fost reperată și localizată de armata ucraineană în principal pentru că soldații ruși au folosit intens telefoanele mobile este ''neconvingătoare'' și o ''încercare jenantă de a pasa vina''.

El argumentează că armata ucraineană nu recurge la rachetele HIMARS dacă nu este sigură asupra unei ținte prin confirmarea ei vizuală ori prin alte informații. ''Aceasta este o armă de înaltă precizie care costă mult. Înainte de a lovi cu HIMARS, inamicul în mod sigur verifică informația. Nu trage așa, la întâmplare'', a remarcat Pegov.

Prin urmare, ''un lucru banal este să nu aduni 500 de oameni într-un singur loc, ci să-i răspândești în zece locuri diferite'', explică Semion Pegov , acuzând neglijența comandanților ruși, care au grupat un număr mare de soldați în acea școală, deși știau că ea se află în raza de acțiune a lansatoarelor multiple de rachete ucrainene și nici nu este prima dată când trupele ucrainene reușesc să lovească trupe ruse concentrate în diverse clădiri.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a mai declarat că administrația Biden ar putea furniza suplimentar mai multe sisteme HIMARS către Ucraina.

Luna trecută, Congresul SUA a aprobat un pachet de ajutor de securitate de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina, care a coincis cu o vizită istorică a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în SUA, iar la scurt timp președintele Biden, care a anunțat un sprijin suplimentar de 2 miliarde de dolari, inclusiv transferul unei baterii a sistemului de apărare antirachetă Patriot.

În septembrie, administrația Biden s-a angajat să livreze Ucrainei cel puțin 18 sisteme HIMARS, pe lângă cele 16 care erau cunoscute ca fiind deja folosite de armata ucraineană.

De asemenea, președintele american Joe Biden a declarat miercuri că la Washington se ia în considerare posibilitatea de a furniza Ucrainei vehicule de luptă Bradley pentru a-i ajuta pe ucraineni să lupte împotriva invaziei ruse.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
14,24
Nori împrăștiați
Umiditate:94 %
Vint:3,09 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
13
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău