SUA le recomandă cetățenilor lor să evite călătoriile în Rusia

  • 13 Februarie 2023 10:06
SUA le recomandă cetățenilor lor să evite călătoriile în Rusia

Statele Unite ale Americii (SUA) le-au transmis cetățenilor lor să părăsească Rusia în cel mai scurt timp din cauza războiului din Ucraina și a riscului unor arestări arbitrare din partea agențiilor ruse de aplicare a legii, relatează luni Reuters.

''Cetățenii Statelor Unite care locuiesc sau călătoresc în Rusia ar trebui să plece imediat de acolo. Evitați călătoriile în Rusia'', a avertizat ambasada SUA la Moscova într-un mesaj adresat cetățenilor americani.

Precedentul astfel de avertisment lansat de ambasada SUA în Rusia a fost făcut în septembrie anul trecut, după ce președintele rus Vladimir Putin ordonase o mobilizare parțială pentru războiul contra Ucrainei.

''Serviciile de securitate ruse au arestat cetățeni SUA pentru acuzații false, au identificat cetățeni SUA în Rusia pentru arestare și hărțuire, le-au negat dreptul la un tratament corect și transparent și i-au condamnat în cadrul unor procese secrete sau fără a prezenta probe credibile'', a menționat ambasada SUA în Rusia.

Misiunea diplomatică a SUA a precizat că autoritățile ruse pun în aplicare legi locale împotriva unor cetățeni SUA care desfășoară activități religioase și că ele au deschis anchete penale discutabile contra unor cetățeni americani implicați în activități religioase.

În luna ianuarie, Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunțat că Rusia a deschis un dosar penal împotriva unui cetățean american bănuit de spionaj, adaugă agenția de presă britanică.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-0,04
Câțiva nori
Umiditate:43 %
Vint:6,17 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Arhivă Radio Chișinău