SUA, la cererea NATO, au instalat la baza de la Deveselu, România, sistemul antibalistic THAAD

  • 07 Iunie 2019 15:50
SUA, la cererea NATO, au instalat la baza de la Deveselu, România, sistemul antibalistic THAAD

Statele Unite, la cererea NATO, au instalat la baza de la Deveselu sistemul antibalistic denumit "Terminalul zonei de apărare de mare altitudine" (Terminal High Altitude Area Defense, THAAD), pentru a suplini sistemul permanent pe perioada modernizării acestuia,informează organizația transatlantică.

Sistemul THAAD, amplasat la baza NATO de la Deveselu, va garanta apărarea antibalistică a aliaților NATO pe perioada durata lucrărilor de mentenanță și actualizare software a Aegis Ashore, sistemul primar de apărare antibalistică, se arată într-un comunicat publicat joi de NATO.

"Sistemul THAAD și sistemele Aegis, ambele sunt sisteme pur defensive. Nu există niciun mecanism care să le permită să devină sisteme ofensive. Așa că apărarea antibalistică este singurul rol pentru care se află aici", a declarat colonelul Thomas E. Moore, comandantul Brigăzii 174 de Artilerie Antiaeriană din SUA.

"Cred că este foarte important. Realitatea este că NATO ne-a cerut să fim aici, Secretarul Apărării a aprobat misiunea. Suntem aici pentru a suplini (sistemul) Aegis în timp ce se realizează operațiunile de mentenanță și ne permite să continuăm să consolidăm parteneriatele cu prietenii și aliații noștri din NATO. Am dezvoltat o relație de lucru foarte bună", a completat oficialul miliar american.

Moore a explicat că operațiunile de mentenanță la sistemul Aegis Ashore sunt unele de rutină.

"Nimic altceva nu a provocat actualizarea decât cerința de a actualiza programul nostru", a precizat Moore.

Sistemul Aegis, instalat pe nave militare, platforme fixe terestre, are rolul de a intercepta rachete cu rază scurtă și medie de acțiune. În prezent, există cel puțin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patrulând în Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmează să fie utilizate în planul de creare a unui "scut antirachetă" NATO în Europa, scopul declarat fiind contracararea amenințărilor reprezentate de țări precum Iranul. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) au fost instalate la baza de la Deveselu (România) și vor fi montate și în Polonia.

SUA, la cererea NATO, au instalat la baza de la Deveselu, România, sistemul antibalistic THAAD

SUA, la cererea NATO, au instalat la baza de la Deveselu, România, sistemul antibalistic THAAD

SUA, la cererea NATO, au instalat la baza de la Deveselu, România, sistemul antibalistic THAAD

sursa: mediafax

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:5,66 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău