SUA | Ivanka Trump își exprimă susținerea față de eradicarea supremației albilor

  • 05 August 2019 10:48
SUA | Ivanka Trump își exprimă susținerea față de eradicarea supremației albilor

Fiica președintelui american Donald Trump, Ivanka, și-a exprimat duminică sprijinul pentru eradicarea supremației albilor, pe care a numit-o o ''formă de terorism'', după cele două atacuri armate comise în SUA în mai puțin de 14 ore și soldate cu 29 de morți și cel puțin 50 de răniți, transmite dpa, preluat de Agerpres.

''În contextul în care țara noastră deplânge pierderea fără sens de vieți omenești de la El Paso (Texas) și Dayton (Ohio) și se roagă pentru victime și pentru cei dragi lor, noi trebuie să ne ridicăm vocile pentru a respinge aceste acte odioase și lașe de ură, teroare și violență'', a scris Ivanka Trump pe Twitter.

''Supremația albilor, ca toate celelalte forme de terorism, este un rău care trebuie să fie distrus'', a adăugat fiica președintelui SUA.

Atacurile în masă de la El Paso (20 de morți și cel puțin 26 de răniți) și Dayton (nouă morți și cel puțin 27 de răniți) au fost comise de către bărbați albi înarmați, cu puști automate, care au ucis la întâmplare. Printre victimele atacului de la Dayton se află și sora autorului.

Mesajul Ivankăi Trump a fost urmat de comentarii din partea publicului în care i s-a cerut să-l includă și pe tatăl său printre destinatarii mesajului de pe Twitter, ținând cont de poziția față de migrație și de retorica președintelui SUA care au alimentat atitudinile discordante în societatea americană, notează sursa citată. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău