SUA | Guvernul federal execută prima femeie aflată pe 'culoarul morții' în aproape șapte decenii
-
13 Ianuarie 2021 11:04
Guvernul federal american a executat-o miercuri dimineață pe singura femeie aflată pe 'culoarul morții', după ce Curtea Supremă a înlăturat ultimul obstacol, respingând ultimul recurs depus de avocați, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Lisa Montgomery este prima femeie executată în SUA începând din 1953.
Ea a fost declarată decedată miercuri, la ora locală 1:31 (06:31 GMT), potrivit unui comunicat al Biroului federal al închisorilor.
Mai multe acțiuni au fost înaintate în instanțe federale pentru a se stabili dacă starea de sănătate mintală a femeii era compatibilă cu pedeapsa capitală.
Lisa Montgomery, în vârstă de 52 de ani, fusese programată să fie executată prin injecție letală cu pentobarbital, la închisoarea din Terre Haute, statul Indiana.
Ea fusese condamnată în 2007 în statul Missouri pentru răpirea și strangularea unei tinere însărcinate, Bobbie Jo Stinnett, căreia îi extrăsese ulterior din pântec fătul de opt luni. Copilul a supraviețuit.
Avocații Lisei Montgomery au cerut săptămâna trecută clemența președintelui Trump, argumentând că femeia a comis crima după o copilărie în care fusese abuzată și violată în mod repetat de tatăl ei vitreg și prieteni ai acestuia. Avocații au cerut comutarea pedepsei în închisoare pe viață.
Execuția Lisei Montgomery a fost una dintre cele trei programate de Departamentul american al Justiției să aibă loc în ultima săptămână întreagă de președinție a lui Donald Trump. Alte două execuții, programate pentru joi și vineri, au fost amânate, cel puțin deocamdată, de un judecător federal de la Washington, pentru a le permite condamnaților să se refacă după COVID-19.
Execuțiile federale au fost întrerupte timp de 17 ani și doar trei bărbați fuseseră executați de guvernul federal începând din 1963 până când această practică a fost reluată anul trecut sub președintele Trump, un susținător deschis al pedepsei capitale încă cu mult înainte de intrarea sa în politică.