SUA: Eșec al unei acțiuni a lui Trump la Curtea Supremă pentru blocarea predării declarațiilor sale fiscale

  • 22 Februarie 2021 18:56
SUA: Eșec al unei acțiuni a lui Trump la Curtea Supremă pentru blocarea predării declarațiilor sale fiscale

Curtea Supremă a SUA a refuzat luni să intervină în favoarea lui Donald Trump pentru a anula decizia unui judecător federal care a ordonat predarea arhivelor contabile ale fostului magnat al imobiliarelor unui procuror newyorkez, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Este un eșec judiciar major pentru fostul președinte republican în bătălia judiciară pe care o duce de ani de zile pentru ca declarațiile sale fiscale să nu fie făcute publice.

Solicitată de avocații fostului magnat newyorkez, Curtea Supremă a refuzat să anuleze decizia unui judecător federal care a ordonat predarea a opt ani de declarații fiscale și bancare procurorului din Manhattan Cyrus Vance, care le solicită de luni de zile.

Curtea Supremă a dispus deja în iulie 2020 ca Donald Trump să-i transmită procurorului aceste documente, dar avocații magnatului i s-au adresat cu o nouă solicitare pentru a contesta amploarea documentelor cerute.

"Munca noastră continuă", a reacționat Vance într-un comunicat.

Axată inițial pe plăți care au fost efectuate, înainte de alegerile prezidențiale din 2016, în conturile a două foste presupuse amante ale miliardarului, ancheta lui Vance, instrumentată cu ușile închise în fața unui mare juriu, examinează acum posibile acuzații de fraudă fiscală, fraudă cu asigurări sau fraudă bancară.

Potrivit media americane, anchetatorii au anchetat recent angajați ai Deutsche Bank - care multă vreme a susținut financiar holdingul Trump Organization - și ai companiei sale de asigurări, Aon.

De asemenea, ei l-au interogat din nou pe fostul avocat personal al președintelui, Michael Cohen, care execută o pedeapsă cu închisoarea. El a afirmat în Congres că Trump și societatea sa umflau sau reduceau artificial valoarea activelor lor, pentru a obține credite bancare sau o reducere de impozite.

Dacă aceste acuzații se vor dovedi întemeiate iar Trump ar fi inculpat, el ar risca o posibilă încarcerare. Spre deosebire de delictele federale, încălcările legilor statelor nu pot face obiectul unei grațieri de către președintele american.

Procuroarea democrată a statului New York, Letitia James, anchetează și asupra acuzațiilor de fraudă bancară și de fraudă cu asigurări, în cadrul unei proceduri în civil.

Donald Trump nu a reacționat până acum luni la decizia Curții Supreme. Dar el a calificat în trecut ancheta drept "cea mai rea vânătoare de vrăjitoare din istoria SUA".

Spre deosebire de predecesorii săi, magnatul imobiliar și fosta vedetă de televiziune, care a părăsit definitiv statul New York pentru a se stabili în clubul său Mar-a-Lago din Florida, nu și-a făcut niciodată publice declarațiile fiscale. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,85
Nori împrăștiați
Umiditate:68 %
Vint:5,14 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău