SUA| Confruntări între poliție și protestatari la Seattle, după cele din Portland

  • 26 Iulie 2020 16:04

Poliția a utilizat sâmbătă grenade cu efect acustic și luminos și spray-uri iritante cu jet de ardei iute împotriva manifestanților la Seattle, care s-au alăturat mișcării inițiate la Portland împotriva rasismului și desfășurării de agenți federali la ordinul președintelui Donald Trump, potrivit France Presse, ciat de AGEPRES.

În paralel, ciocniri între manifestanți și polițiști au fost din nou înregistrate în noaptea de vineri spre sâmbătă în orașul Portland, în Oregon, scena de peste două luni a unor astfel de acțiuni.

Dar la Seattle, în statul Washington, noaptea de sâmbătă spre duminică a fost în mod special agitată, cu o replică polițienească la o tentativă a manifestanților de a declanșa un incendiu în fața unui centru de detenție pentru minori.

Unii manifestanți au încercat să se protejeze de gazele iritante cu jet de ardei iute recurgând la umbrele, potrivit unui jurnalist AFP aflat la fața locului, martor și al detunăturilor grenadelor cu efect de orbire.

Potrivit Seattle Times, 16 persoane au fost reținute.

La Portland, epicentrul protestelor, unii manifestanți au încercat să dărâme o barieră de securitate în fața tribunalului federal.

Forțele de ordine au replicat cu tiruri abundente cu gaze lacrimogene și au dispersat mulțimea.

Mișcarea de protest în acest oraș din nord-vestul SUA începuse, la fel ca în alte părți în țară și în lume, după moartea la sfârșitul lunii mai a unui afro-american, George Floyd, sub genunchiul unui polițist alb la Minneapolis.

Ea s-a amplificat când la mijlocul lunii iulie la Portland au sosit polițiști federali.

În numeroase înregistrări video publicate pe rețelele de socializare, pot fi văzuți acești agenți în ținută paramilitară și fără însemne de identificare, utilizând vehicule fără însemne instituționale pentru a reține manifestanți, turnând astfel gaz peste foc.

O anchetă oficială a fost deschisă joi de Ministerul Justiției cu privire la modul foarte controversat în care au acționat polițiștii federali la fața locului.

Președintele Trump, care își bazează campania pentru realegere în noiembrie în special pe restabilirea "ordinii", a anunțat miercuri întărirea efectivelor de agenți federali la Chicago și în alte orașe, după o recrudescență a criminalității și a focurilor de armă.

Sâmbătă, trei persoane au fost rănite ușor cu armă de foc în cadrul unei manifestații antirasiste la Louisville, în statul Kentucky, au relatat media americane. Poliția a evocat totuși circumstanțe "accidentale".

În acest oraș, militanți de culoare ai grupului NFAC, greu înarmați, au protestat împotriva morții Breonnei Taylor, o afro-americancă ucisă de poliție în martie în apartamentul său. Dar poliția era desfășurată pentru a evita orice ciocnire cu contramanifestanți albi ai unui grup conservator, de asemenea înarmați.

La Portland, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în afara tensiunilor, manifestanții au creat o atmosferă de bună dispoziție, bătând tobe și lansând artificii în aplauzele mulțimii.

Unii dintre ei se reuniseră înainte de căderea nopții în fața unui memorial ridicat în semn de omagiu pentru persoane de culoare decedate din cauza violențelor polițienești, notează AFP.

SUA| Confruntări între poliție și protestatari la Seattle, după cele din Portland

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău