SUA | Camera Reprezentanților anchetează gestionarea documentelor Casei Albe sub președinția lui Donald Trump
-
10 Februarie 2022 18:33
O comisie a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA anchetează modul în care fostul președinte Donald Trump a gestionat documentele Casei Albe, după ce într-o reședință privată a acestuia din Florida au fost găsite 15 cutii cu astfel de documente, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Președinta comisiei de supraveghere a Camerei, democrata Carolyn Maloney, a declarat joi că este "profund îngrijorată" de faptul că documentele nu au fost predate imediat Arhivelor Naționale la sfârșitul mandatului lui Trump, în ianuarie 2021. Ea a afirmat că "se pare că (documentele) au fost scoase din Casa Albă cu încălcarea Legii Documentelor Prezidențiale".
Maloney a declarat că este îngrijorată și de articolele recente din presă care au dezvăluit că Trump "a încercat de mai multe ori să distrugă documente prezidențiale", ceea ce ar putea constitui "alte încălcări grave" ale legii.
Conform reglementărilor legale, comunicările scrise legate de atribuțiile oficiale ale președintelui trebuie păstrate.
O altă informație apărută joi arată că personalul Casei Albe a găsit frecvent toaleta lui Trump de la Casa Albă înfundată cu documente. Reportera Maggie Haberman de la New York Times a declarat televiziunii CNN că în cartea ei, care urmează să apară în curând, a scris despre "ghemotoace ude de hârtii tipărite (...) fie note, fie alte hârtii" despre care angajații de la reședința oficială a președintelui cred că fuseseră aruncate de acesta. Ziarista nu a putut preciza despre ce fel de documente era vorba.
Trump a recunoscut într-un comunicat că respectivele cutii cu documente au fost transportate la Arhivele Naționale după "discuțiile" pe care le-a apreciat "cooperante" și susține că i s-ar fi spus că "nu are nicio obligație" de a preda niciun fel de materiale de la Casa Albă; însă nu a precizat cine i-ar fi spus asta.
"Hârtiile au fost predate ușor și fără conflicte, pe o bază foarte amicală", a afirmat fostul președinte.
El a dezmințit dezvăluirile făcute de Haberman, calificându-le drept "categoric neadevărate".
Ziarul Washington Post a scris miercuri că Arhviele Naționale au cerut Departamentului Justiției să ancheteze predarea de către Trump a documentelor Casei Albe. New York Times, care citează o persoană informată despre problemă, a adăugat că arhivarii au găsit în cutiile recuperate în ianuarie materiale posibil secrete.
Washington Post a publicat la sfârșitul săptămânii trecute și informații conform cărora Trump avea obiceiul de a rupe documente, când era președinte, mai des decât se credea până acum.
Într-o scrisoare trimisă miercuri Arhivelor Naționale, Malone a arătat că așteaptă un răspuns despre subiect până în 18 februarie.
Deocamdată nu se știe dacă Departamentul Justiției va deschide o anchetă; un reprezentant al acestuia nu a răspuns întrebării Reuters.