SUA avertizează cu privire la traiectoria neobișnuită a doi sateliți ruși
-
11 Februarie 2020 12:39
Forța Spațială a SUA a avertizat cu privire la "comportamentul neobișnuit și îngrijorător" a doi sateliți ruși care s-au apropiat de un satelit american și l-au urmărit pe orbită, informează marți EFE și CNN, potrivit Agerpres.
Presa americană a relatat luni că șeful Forței Spațiale a SUA (un serviciu independent înființat pe 20 decembrie în cadrul U.S. Air Force - n.r.), generalul John Raymond, a explicat că este vorba despre un satelit trimis în spațiu în noiembrie 2019 de guvernul rus, care între timp a mai lansat un al doilea satelit de același tip.
"Acești sateliți au făcut manevre active în apropierea unui satelit care aparține guvernului Statelor Unite", a semnalat Raymond, citat de CNBC.
Citând un comunicat al generalului Raymond, postul de televiziune CNN a relatat că ambele aparate se comportă "într-o manieră similară altui grup de sateliți lansați de Rusia în 2017 și pe care guvernul rus i-a descris drept 'sateliți de inspecție'".
"Privim acest comportament drept neobișnuit și îngrijorător", a insistat Raymond, potrivit revistei Time. Generalul american a avertizat că cele întâmplate "au potențialul de a crea o situație periculoasă în spațiu" și a apreciat că acțiunile recente ale Rusiei au plasat această țară printre națiunile care "au transformat spațiul într-o zonă de război".
Potrivit CNN, comentariile generalului Raymond reprezintă prima declarație substanțială provenită de la Forța Spațială a SUA și sunt făcute într-un moment în care SUA sunt tot mai îngrijorate de activitățile adversarilor săi în spațiu - unul dintre motivele pentru care SUA au lansat acest serviciu. Administrația președintelui Donald Trump a cerut luni 18 miliarde de dolari pentru Forța Spațială a SUA și pentru alte activități în spațiu ca parte a bugetului destinat Pentagonului, amintește CNN.
Publicația Time a difuzat o imagine care arată traiectoria a doi sateliți, unul identificat drept satelitul rusesc 2542, iar celălalt, satelitul american USA 245.