SUA au declarat că sunt în continuare pregătite să desfășoare "forțe importante" în Orientul Mijlociu

  • 20 Noiembrie 2021 18:50
SUA au declarat că sunt în continuare pregătite să desfășoare

SUA au declarat sâmbătă că sunt în continuare pregătite să desfășoare "forțe importante" în Orientul Mijlociu, răspunzând la întrebări despre voința lor de a recurge, dacă va fi necesar, la opțiunea militară în regiune, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Toate opțiunile sunt posibile, mai ales dacă diplomația eșuează să încadreze programul nuclear iranian, a afirmat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, în cadrul Dialogului de la Manama, în Bahrein, respingând ideea potrivit căreia țara sa a devenit reticentă în privința recurgerii la forță.

Șeful Pentagonului a fost întrebat despre motivul pentru care Washingtonul nu a răspuns atacului cu drone și artilerie în octombrie împotriva unei baze utilizate de coaliția care lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria.

"SUA își rezervă dreptul de a se apăra. Și ne vom apăra pe noi înșine și interesele noastre, indiferent ce s-ar întâmpla, într-un moment și un loc potrivit alegerii noastre", a declarat Austin.

"Fie ca nicio țară, niciun individ să nu se înșele în această privință. Suntem angajați în apărarea noastră, cea a intereselor noastre și aceasta îi include de asemenea pe partenerii noștri. Și suntem hotărâți de asemenea să nu lăsăm Iranul să se doteze cu arma nucleară", a adăugat el.

Teheranul a dezmințit întotdeauna că ar vrea să se doteze cu bomba atomică, notează AFP.

Potrivit lui Austin, principalul obiectiv al SUA este de a-și consolida alianțele "inegalabile" în Orientul Mijlociu, subliniind totodată prezența a încă zeci de mii dintre soldații lor staționați în regiune.

"Angajamentul Americii față de securitatea în Orientul Mijlocii este puternic și sigur", a insistat el.

După retragerea trupelor din Afganistan în august, după o prezență de 20 de ani, SUA se pregătesc să-și retragă trupele din Irak până la sfârșitul anului în curs.

Vecinii Iranului sunt preocupați de concesiile care ar putea fi făcute Republicii Islamice în negocierile care ar urma să fie reluate luna aceasta cu privire la programul său nuclear.

SUA și Israel, inamici declarați ai Iranului, îl acuză că utilizează drone și rachete pentru a ataca forțele americane și navele având legătură cu Israelul în Golf cu scopul de a destabiliza regiunea.

Din februarie, Iranul și Israelul s-au angajat într-un "război din umbră" în care nave având legături cu fiecare din aceste țări sunt atacate în apele din jurul Golfului. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău