SUA au convenit să prelungească regimul de intrare fără vize pentru cetățenii Ungariei

  • 23 Septembrie 2019 17:55
SUA au convenit să prelungească regimul de intrare fără vize pentru cetățenii Ungariei

Statele Unite ale Americii și Ungaria au convenit să prelungească regimul de intrare liberă, fără vize, pe teritoriul SUA pentru cetățenii unguri, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, după discuții cu secretarul interimar american pentru securitatea internă (ministru de interne), Kevin McAleenan, luni, la Washington, informează MTI, preluat de Agerpres.

Șeful diplomației ungare a menționat cu acest prilej, referitor la problemele de securitate, că guvernele celor două țări consideră o prioritate de vârf să-și rezerve dreptul de a decide cui să-i permită intrarea pe teritoriile lor și alături de cine doresc să trăiască. Apărarea țării și a cetățenilor lor reprezintă de asemenea responsabilități cheie atât pentru Ungaria cât și pentru SUA și amândouă consacră eforturi considerabile apărării granițelor, a remarcat Szijjarto.

Acesta a mai spus, în ce privește relațiile economice bilaterale, că băncile de export-import din Ungaria și din SUA au convenit să finanțeze în comun proiecte de investiții ungaro-americane, ceea ce, a explicat Szijjarto, va permite companiilor din Ungaria și din SUA să consacre și mai multe resurse proiectelor de pe piața ungară, americană sau din țări terțe.

În prezent firmele americane sunt a doua cea mai importantă comunitate de investiții din Ungaria, a precizat ministrul ungar de externe. Peste 1700 de firme cu sediul în Statele Unite fac afaceri în Ungaria, dând de lucru unui număr de circa 105.000 de oameni.

SUA constituie a doua cea mai mare piață de export pentru Ungaria din afara Uniunii Europene, volumul exporturilor ungare către Statele Unite ridicându-se la 3,5 miliarde de dolari anul trecut, a mai adăugat Szijjarto. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău