SUA au atacat Iranul și au lovit trei instalații nucleare. Autoritățile de la Teheran: Evenimente scandaloase, cu consecințe eterne

  • 22 Iunie 08:47
SUA au atacat Iranul și au lovit trei instalații nucleare. Autoritățile de la Teheran: Evenimente scandaloase, cu consecințe eterne

SUA au lovit trei instalații nucleare în Iran: „Fordow a dispărut”, a anunțat Donald Trump citat de Sky News.

Conform unui oficial american citat de CNN, șase bombardiere B-2 au lansat 12 bombe de tip „bunker buster” asupra sitului nuclear Fordow. Această instalație, renumită pentru amplasarea sa adânc sub pământ, a fost o țintă crucială, considerată până acum inaccesibilă armamentului israelian, scrie G4Media.

De asemenea, submarinele Marinei americane au lansat 30 de rachete de croazieră TLAM (Tomahawk Land Attack Missile) asupra altor două situri, Natanz și Isfahan. Un bombardier B-2 a suplimentat atacul asupra Natanz, lansând două bombe „bunker buster” suplimentare.

Acest lucru marchează implicarea directă a SUA în războiul dintre Israel și Iran.

inistrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, a emis prima declarație oficială a guvernului iranian privind atacurile aeriene americane asupra instalațiilor nucleare ale țării, condamnând ferm acțiunea Statelor Unite, transmite Sky News.

Araghchi a calificat atacul drept un „comportament extrem de periculos, fără lege și criminal” și a subliniat că este o „încălcare gravă a Cartei ONU”. Iată postarea integrală a lui Araghchi pe platforma  X:

„Statele Unite, membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, a comis o gravă încălcare a Cartei ONU, a dreptului internațional și a Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP) prin atacarea instalațiilor nucleare pașnice ale Iranului. Evenimentele din această dimineață sunt scandaloase și vor avea consecințe eterne. Fiecare membru al ONU trebuie să fie alarmat de acest comportament extrem de periculos, ilegal și criminal. În conformitate cu Carta ONU și cu prevederile sale care permit un răspuns legitim în autoapărare, Iranul își rezervă toate opțiunile pentru a-și apăra suveranitatea, interesele și poporul”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
14,4
Câțiva nori
Umiditate:33 %
Vint:4,12 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău