SUA aprobă vânzarea a 200 de rachete Finlandei

  • 06 Februarie 2018 15:12
SUA aprobă vânzarea a 200 de rachete Finlandei

SUA au aprobat vânzarea a 200 de rachete de atac și de apărare Finlandei, țară care nu este membră NATO și situată la granița cu Rusia, pentru suma de peste 700 de milioane de dolari, a anunțat luni Departamentul de Stat, relatează AFP.

Departamentul de Stat american a aprobat simultan două vânzări către Finlanda: cea de aproximativ 132 de rachete sol-mare Harpoon, care urmează să fie îmbarcate la bordul unor nave de război finlandeze sau desfășurate pe baterii de apărare în zonele de coastă, și cea de 68 de rachete antirachetă 'SeaSparrow' destinate noii generații de nave cu care marina finladeză urmează să se doteze până în 2020.

Harpon, în valoare de 622 milioane de dolari, sunt rachete de atac anti-navă cu rază lungă de acțiune, fabricate de firma americană Boeing, 'care vor întări capacitățile de apărare ale liniilor maritime' ale Finlandei, se arată în comunicat.

Este pentru prima dată când Finlanda achiziționează acest tip de rachete 'dar nu va avea nicio dificultate să le integreze' în capacitățile sale de apărare, a adăugat Departamentul de Stat.

Această vânzarea către Finlanda, țară UE care are cea mai lungă frontieră cu Rusia, survine în timp ce relațiile dintre Moscova și Vest sunt la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău